Actualitate

Cum s-a cerut în arest, la Buzău, un bărbat din Constanța

Un bărbat din Constanța a ajuns în arest la Buzău după ce vineri a reușit „să-i convingă” pe polițiștii din Merei să-l rețină. În timp ce desfăşurau activităţi rutiere pe raza de competenţă, polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism pe DJ205, pe raza localităţii. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, a reieşit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

La scurt timp, bărbatul a fost din nou surprins de polițiști la volanul mașinii așa că oamenii legii nu au mai avut ce face și l-au încătușat pe loc.

Faţă de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în urma prezentării parchetului, cu propunere de sesizare a instanţei, Judecătoria Buzău a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker