Actualitate

Cum s-au mobilizat la Buzău structurile Internelor pentru sărbătoarea Paștelui

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au suplimentat, în vederea sărbătorilor pascale, efectivele care vor acționa în teren, cu preponderență în zonele aglomerate, biserici și alte locașuri de cult,  zonele de agrement unde buzoienii obișnuiesc să vină de sărbători, dar și pe șosele, anunță Instituția Prefectului.

Astfel,  la Buzău vor acționa zilnic peste 150 de poliţişti din cadrul tuturor structurilor operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Totodată, aceștia vor executa, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, controale în târguri, oboare, pieţe, precum şi pe arterele de circulaţie, pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul transportului şi comerţului cu animale şi produse tradiţionale.  Efectivele din cadrul formaţiunilor de Poliţie Rutieră vor acţiona pe traseele de acces către zonele aglomerate şi pe drumurile ce tranzitează localităţile buzoiene, cu preponderenţă în partea a doua a zilei şi pe timpul nopţii, în vederea prevenirii accidentelor cu urmări grave, având în vedere valorile de trafic care vor fi în creștere.

Efective de Jandarmerie, Poliție, Poliție Locală și pompieri vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice în zona locașurilor de cult unde este preconizată participarea unui număr mare de credincioși. Astfel, în noaptea de Înviere, „punctele fierbinți” vor fi, începând cu ora 23.00, Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și biserica „Sfinții Îngeri” din municipiul Buzău, precum și Mănăstirea Ciolanu. Totodată, efective de jandarmi vor patrula zilnic independent sau în sistem integrat cu IPJ Buzău, în zona de agrement Haleş – Ciolanu  pentru a se asigura o reacție rapidă în soluționarea oricăror incidente ce intră în sfera de competență a instituției.

De asemenea, în această perioadă peste 250 de pompieri, cu 50 de mijloace tehnice, vor fi pregătiți să intervină în situații de urgență, acţionând în sistem integrat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare, principalele priorități fiind acordarea ajutorului medical de

Pentru desfășurarea fără incidente a manifestărilor publice, oficialii Prefecturii recomandă buzoienilor să respecte indicațiile forțelor de ordine, să acorde o atenție deosebită copiilor, în cazul în care sunt însoțiți de aceștia, să evite situațiile ce pot degenera în stări conflictuale, să aprindă lumânări în locuri special amenajate și să nu le lase nesupravegheate în locuință, să utilizeze suporturi de lumânare incombustibile, să se informeze cu privire la situația traficului folosind aplicația „Traffic on-line”.

 

 

timponline.ro

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker