Cum pot deveni zilierii buzoieni asigurați ai sistemului de sănătate

Buzoienii care desfășoară munci ocazionale în gospodării, la munca câmpului sau în construcții ocazionale, cunoscuți adesea ca „zilieri”, au acum o oportunitate legală și benefică de a deveni asigurați în sistemul public de pensii și sănătate. Acest lucru este posibil prin intermediul programului de acordare a tichetelor de activități casnice, derulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău. Programul, inițiat la nivel național în 2024, își propune să reducă munca nedeclarată și să aducă un plus de siguranță socială persoanelor implicate în activități casnice.
Potrivit AJOFM, aceste tichete sunt un instrument legal de plată folosit exclusiv între persoane fizice, fără implicarea angajatorilor sau a firmelor. Pot fi utilizate pentru servicii precum curățenie, gătit, grădinărit, menaj, călcat, servirea mesei, îngrijirea animalelor sau chiar toaletarea arborilor. Valoarea nominală a unui tichet este de 15 lei, însă prestatorul primește efectiv 12 lei, diferența de 3 lei reprezentând contribuții la asigurările sociale și impozit, reținute automat de stat.
Conform explicațiilor oferite de Ionel Tociu, directorul AJOFM Buzău, pentru a deveni asigurat în sistemul public de sănătate și pensii, o persoană trebuie să schimbe 85 de tichete, fără alte obligații fiscale. Acest lucru conferă prestatorului acces la servicii medicale gratuite, tratamente, rețete compensate și alte beneficii specifice calității de asigurat. Tichetele se pot achiziționa fizic sau digital prin platforma oficială a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și pot fi răscumpărate în bani în termen de 12 luni de la data emiterii.
La nivelul județului Buzău, în anul 2024 au fost cumpărate peste 200 de tichete, din care 141 au fost deja răscumpărate de către prestatori. Domeniile în care aceste tichete au fost utilizate sunt diverse, reflectând realitatea gospodăriilor: menaj, cumpărături, aranjarea mesei, îngrijirea animalelor, grădinărit sau toaletarea pomilor.
Programul vine cu beneficii semnificative atât pentru beneficiari, cât și pentru prestatori. Cei care au nevoie de servicii în gospodărie pot apela legal și sigur la prestatori, fără riscuri legate de muncă nedeclarată, în timp ce persoanele care muncesc pot beneficia de protecție socială reală, contribuții la pensie și acces la servicii medicale, fără birocrație sau costuri ascunse. „Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău încurajează toți cetățenii să utilizeze acest sistem legal de remunerare a muncii în gospodărie, contribuind astfel la combaterea muncii nedeclarate și la creșterea gradului de protecție socială pentru persoanele implicate în astfel de activități. Avantaje sunt și pentru beneficiari și prestatori. Vorbim în primul rând de acces la contribuții sociale pentru persoanele care prestează activități casnice și la protecție socială minimă garantată de stat.”, a transmis Ionel Tociu, directorul instituției.
Pentru toți cei care muncesc ocazional, dar vor să aibă acces la consultații, tratamente sau chiar pensie în viitor, tichetele de activități casnice reprezintă o oportunitate de neratat.



