Actualitate

Cum marchează Spitalul Județean de Urgență 50 de ani de activitate

Spitalul Județean Buzău se pregătește să marcheze un frumos moment aniversar. Este vorba despre celebrarea a 50 de ani de activitate a celei mai mari unități medicale buzoiene, un moment remarcabil în istoria comunității medicale și a întregului județ.

Evenimentul este  intitulat „Zilele Spitalului Județean de Urgență Buzău – 50 de ani de Medicină și Dăruire” și  va avea loc în perioada 30-31 mai, în sala mare a Consiliului Județean. Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Buzău și Spitalul Județean de Urgență Buzău și va cuprinde o serie de activități și prezentări, menite să evidențieze evoluția domeniului medical în ultimii 50 de ani, precum și perspectivele pentru viitor.

„Cu deosebită considerație și mândrie, vă adresăm invitația de a celebra împreună cu noi un moment important din viața comunității noastre medicale și a întregului județ Buzău și anume aniversarea a 50 de ani de activitate. <Zilele Spitalului Județean de Urgență Buzău – 50 de ani de Medicină și Dăruire> este un eveniment aniversar, ce va avea loc în format fizic în perioada 30-31 mai 2024. Este o ocazie de a aduce în prim-plan contribuția vitală pe care Spitalul Județean de Urgență Buzău a avut-o în cei 50 de ani de existență, iar prezența dumneavoastră ar îmbogăți cu siguranță acest moment deosebit. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Buzău și Spitalul Județean de Urgență Buzău și aduce în prim-plan o serie de activități și prezentări susținute de medicii spitalului, menite să evidențieze evoluția domeniului medical din ultimii 50 de ani, precum și perspectivele pentru viitor. Așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim și să colaborăm pentru a face din această aniversare o experiență memorabilă și edificatoare pentru toți cei implicați”, este mesajul managerului Spitalul Județean de Urgență, ec. Claudiu Damian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker