Actualitate

Cum încurajează buzoianul Alex Dima donarea de sânge

Buzoianul Alex Dima, cunoscut de foarte mulți ca fiind realizatorul emisiunii „România, te iubesc”, de la Pro TV, este consecvent în ceea ce privește salvarea de vieți prin gestul nobil de a dona sânge, consecvență care este luată drept exemplu și de alți oameni care îl prețuiesc.

Despre acest exemplu vorbește  Oana Gheorghiu, cofondator al Asociației „Dăruiește Viața”, care face o confesiune pe rețelele de socializare: „ De câteva săptămâni mi-am tot propus să merg să donez sânge, dar mereu am avut altceva de făcut. Azi, însă, vorbind cu Alex Dima la telefon, am aflat că se duce la centrul se donare, el fiind donator serios și consecvent, așa că m-am urcat în mașină și hop și eu. S-a dovedit că am sânge în instalație, așa că promit să mă prezint periodic la Centrul de Transfuzie Sanguină București. Donarea de sânge salvează vieți și e atât de simplu să o faci. Mulțumesc domnu’ Dima pentru inspirație”.

La rândul lui, Alex Dima, vorbește despre preocuparea sa de a salva vieți prin gestul simplu de a merge la Centrul de Transfuzie și a dona sânge: „Cred ca asta e cel mai potrivit cadou și cel mai bun obicei pe care mi l-am facut de câțiva ani. Cu o donare se salvează două vieți. Mergeți să donați, nu durează mult. Mi-am facut programare prin aplicația Donorium, totul a durat 45 de minute. La fata locului m-am întâlnit și cu Oana Gheorghiu”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker