Actualitate

VIDEO / Cum au fost surprinse buzoiencele de lucrătorii Internelor

Ziua de 8 Martie, luminată ca în fiecare primăvară de chipul blând al femeii sărbătorită la nivel internațional,  a început, cu o acțiune a lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne menită să sporească această lumină  cu zâmbetele buzoiencelor plăcut surprinse de a fi fost întâmpinate cu flori și cu urări de ziua lor. Acțiunea a avut loc în centrul orașului, pe platoul Dacia, fiind surprinse cu flori toate doamnele care au trecut de dimineață pe acolo. Spre deosebire de anii precedenți,  primăvara aceasta a fost organizată o acțiune „în forță”, pentru că și-au unit eforturile pentru a omagia femeile mai multe instituții, începând  de la Jandarmerie la Poliție și Pompieri, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Prefectură.

Iată care este mesajul transmis de oamenii legii: „Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, jandarmi, polițiști, pompieri, reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au împărțit buzoiencelor câte o floare, un zâmbet și o urare! Doamnelor și domnișoarelor, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Buzău vă urează La mulți ani!”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker