Cum a aruncat în aer Direcția de Sănătate Publică Buzău statisticile mincinoase despre azbestoză

Direcția de Sănătate publică a fost condusă, cândva, de oameni dedicați misiunii pe care au avut-o și care au înțeles că unul dintre lucrurile care trebuiau făcute cu simț de răspundere era acela al raportării corecte a stării reale de sănătate din județ. Așa se face că, în intervalul 2012-2014, DSP Buzău și DSP Gorj au raportat corect numărul de cazuri de azbestoză și au făcut ca statisticile în acest domeniu să sară în aer. Pentru puțin timp, însă, pentru că recunoașterea acesteia drept boală profesională ar fi costat mult statul român.

Conform Rise Project, datele din ultimii 20 de ani arată că peste 1.260 de persoane au murit de mezoteliom pleural, o formă agresivă de cancer asociată cu expunerea îndelungată la pulberea de azbest. Dintre acestea, doar trei cazuri au fost recunoscute de statul român ca boli profesionale. De ce? Pentru că statul ar fi trebuit să le plătească bolnavilor compensații financiare în valoare de 12 salarii minime pe economie. Oamenii au fost nevoiți să treacă prin mai multe comisii medicale ca să primească banii, dar statul i-a refuzat la final și s-a luptat cu ei prin tribunale.

Încă din anul 1999, Guvernul recunoștea că datele oficiale sunt subraportate. Au trecut mai bine de două decenii, dar lucrurile nu s-au schimbat. Și modul de calcul al compensațiilor a rămas la fel, deși s-a bazat din start pe date improvizate. Alte țări acordă compensații mult mai consistente, fără să îi mai plimbe pe bolnavi prin comisii medicale.

Când îi punea pe muncitorii din secțiile de azbociment să cotizeze la noul fond de asigurarări de sănătate, în 1999, Guvernul Radu Vasile știa că numărul cazurilor de boli profesionale este subraportat. Recunoștea acest lucru chiar în documentele oficiale pentru promovarea proiectului de lege prin care a fost înființat un fond special pentru accidente și boli profesionale. Au fost luate atunci în calcul aproximativ 1.500 de boli profesionale și 10.000 de accidente de muncă. Pe baza datelor subraportate, Guvernul a calculat compensațiile maxime de 12 salarii minime brute pe economie.

Modul de calcul a rămas la fel până astăzi. Doar că suma a crescut astăzi de aproape trei ori față de perioada 2012-2014, când România a înregistrat cele mai multe cazuri. Atunci, valoarea compensațiilor pentru fiecare bolnav nu depășea 2.000 de euro. A ajuns în prezent la aproape 6.000 de euro datorită creșterilor repetate ale salariului minim. Dar statul n-a vrut să plătească nici acești bani. A preferat să-i plimbe pe bolnavi prin diverse comisii medicale și apoi prin tribunale, pentru diverse motive: fie că dosarele erau incomplete, pentru că ar fi lipsit semnătura fostului angajator, fie că nu cotizaseră la fondul special pentru boli profesionale. Unii dintre cei cu care s-a luptat statul mai aveau doar câteva luni de trăit.

Rise Project a cerut date de la cele trei instituții care contabilizează cazurile de boli profesionale cu expunere la azbest: Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și, respectiv, Casa de Pensii – instituția care acordă compensațiile pentru boli profesionale. INSP, care gestionează registrul bolilor profesionale, susține că, din 2000 și până în prezent, s-au înregistrat în România 841 de cazuri de boli profesionale cu expunere la azbest. În realitate, situația este mult mai dramatică. În 20 de ani, statul român a strâns pe hârtie doar trei persoane diagnosticate cu mezoteliom pleural care au fost încadrate efectiv ca boală profesională.

Praful de azbest inhalat perioadă îndelungată poate cauza boli cronice, cum este abzestoza, sau chiar o formă agresivă și violentă de cancer, cunoscută ca mezoteliom pleural. „Ei au niște depuneri pe plămâni și o fibroză care dă o insuficiență respiratorie. Peretele ăla cu fibra de azbest e mai gros (…) Mezoteliomul dă deces prin insuficiență respiratorie pentru că ajunge să încarcereze plămânul ca într-un scut. Dă dureri mari”, explică, pentru Rise Project, Elena Vlad, medic pneumolog.

Câți au murit, însă, în aceeași perioadă de această formă rară de cancer asociată cu expunerea la pulberile de azbest? 1.269 de oameni, ne spune tot INSP. În ultimii opt ani, 1.119 de persoane au fost internate și au primit diagnosticul de azbestoză. În schimb, sunt doar 769 cazuri de azbestoză, aprobate ca boală profesională, în ultimii 22 de ani. Medicii spun că numărul bolnavilor poate fi mult mai mare, pentru că boala nu este ușor de diagnosticat.

În plus, cei îmbolnăviți nu mai au răgazul necesar ca să-și completeze dosarul și să obțină compensații financiare: „Dacă le pui diagnosticul de mezoteliom, cine credeți că mai umblă să-și obțină din spate acte pentru dosar? E o boală foarte gravă, ei mor într-un an, maxim un an”, mai spune Elena Vlad, medic pneumolog la Spitalul Județean din Târgu Jiu.

Vârful acestor boli profesionale a fost potrivit datelor INSP, între 2012-2014, când s-au înregistrat mai mult de jumătate din cazurile raportate în două decenii. Explozia cazurilor din acea perioadă are și o explicație oficială: Direcțiile de Sănătate Publică din două județe, Gorj și Buzău, au derulat campanii și investigații amănunțite pentru cei care lucraseră în mediu toxic. Numărul bolnavilor a scăzut apoi brusc.

Toate cazurile de azbestoză din județul Buzău au provenit din Râmnicu Sărat, și s-au înregistrat la muncitori care au lucrat la Fermit SA. Acum însă, județul nostru a ieșit definitiv de pe harta acestei boli profesionale, după de, la finele lunii decembrie 2018, și depozitul neconform de deşeuri industriale periculoase cu conţinut de azbest aparţinând S.C. Fermit S.A. Râmnicu Sărat a fost închis.

Costul lucrărilor s-a ridicat la aproape un milion de lei şi a fost suportat de firma râmniceană. Lucrările au constat în turnarea mai multor straturi de pământ, aplicarea unei membrane geotextile impermeabile, amenajarea unui sistem de drenaj pentru apele pluviale, forarea a trei puţuri pentru monitorizarea calităţii apei freatice, amplasarea de borne topografice pentru determinarea tasărilor şi deformărilor depozitului, împrejmuirea terenului şi realizarea unui drum de acces spre depozit.