Educație

Cum a ajuns Colegiul Național „B.P. Hasdeu” să facă performanță în artă

Cum se face că un colegiu cu profil real cum este C.N. „B.P. Hasdeu”, cu rezultate excepționale la fizică, chimie, biologie, matematică, robotică, informatică,  și-a propus, și a și  reușit, să dezvolte, în decurs de câțiva ani, activități non-formale în domeniul literaturii, comunicării, teatrului  etc., toate reunite sub cupola a ceea ce a devenit un brand al prestigioasei  uni­tăți de învățământ numit Clubul „3,14”?

Răspunsul l-au dat profesorul de istorie Dan Solcan – sufletul Clubului  „3.14” -,  și discipolul său, Vlad Ionuț Popescu, în prezent masterand la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la conferința „Motivație în educație”, organizată de Casa Corpului Didactic Buzău și coordonată de profesorul Paula Mihai.

Profesorul Dan Solcan a subliniat necesitatea demersului făcut în domeniul dezvoltării activităților non-formale, în speță a teatrului, la nivelul instituției de învățământ din care face parte, din punctul de vedere al îmbunătățirii abilității de comunicare și colaborare, creșterea încrederii și stimei de sine ale elevilor, astfel încât elevul devine resursă, lider de opinie și participant activ la propria învățare. În contextul revoluției industriale actuale, care redefinește întreaga industrie și creează altele noi de la zero, ca urmare a progreselor inovatoare în inteligență artificială, robotică, nanotehnologie, biotehnologie și calcul cuantic, context care îi pune pe profesori în situația de a pregăti  elevii pentru profesii care în prezent nici nu există, devine tot mai evident că educația formală trebuie să fie însoțită pe tot parcursul educațional  de cea non-formală, al cărei cadru de desfășurare oferă elevului șansa să își poată valorifica abilitățile organizatorice, de cooperare, de colaborare, de asumare a responsabilității. Și, nu în ultimul rând, educația prin teatru le oferă elevilor oportunitatea de a-și des­coperi vocația, drumul în viață, așa cum s-a întâmplat cu Vlad Ionuț Popescu, absolvent al Colegiului în urmă cu patru ani, în prezent un actor al cărui stea strălucește deja puternic, la numai 22 de ani ai săi.

O parte din această strălucire a căpătat-o chiar de pe băncile „Hasdeului”, când a avut șansa să joace în piese puse în scenă în cadrul Clubului „3.14” , piese care au fost premiate la nivel național. „Vlad, la prima noastră piesă, a jucat un rol interesant, după părerea mea, cel al unui bărbat care se plictisește de soție, de copii. A fost o piesă care a plăcut. Noi suntem primii care au jucat-o în România, pentru că ne place să descoperim lucruri noi.  Am trecut apoi la a doua piesă, care a fost mai complicată și mai complexă. Aici Vlad a făcut un rol interesant,  pentru că trebuia să joace ceva, și, la final, să rezulte altceva, și anume  rolul îngerului. Piesa aceasta a fost jucată pe mai multe scene importante din țară. Am luat și premii. Pentru mine a fost prima piesă cu adevărat serioasă pe care am realizat-o, iar Vlad a făcut, din punctul meu de vedere, un rol magistral”, a rememorat profesorul Dan Solcan începuturile teatrale ale Clubului „3.14” și ale lui Ionuț Vlad Popescu, în calitate de „personaj principal”.

După ce absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Vlad Ionuț Popescu a participat la foarte multe proiecte de anvergură. „După ce a fost admis la UNATC  – și nu m-am îndoit că o să se întâmple lucrul acesta -, a jucat, în al doilea lui an de facultate, rolul povestitorului în <Pădurea spânzuraților> a lui Radu Afrim, o piesă făcută pentru Centenarul sărbătorit în 2018, pe scena Teatrului Național”, a spus profesorul Dan Solcan, care a mai vorbit și despre piesele  „Împăratul muștelor”, în care Vlad  a jucat la  Teatrul Excelsior, și despre piesa ,,Medea’s Boys” în care este reinterpretat un mit antic și în care Vlad a creat, de asemenea, un rol fabulos. Una peste alta, Vlad are 12 piese în care a jucat, la numai patru ani de când a terminat liceul. Sunt 12 piese și zeci de reprezentații.  În acest răstimp, Vlad a jucat și în  șapte scurt-metraje și în trei filme și a putut să vadă și cum lucrează occidentalii. Și aici vorbim de filmele făcute în SUA și Belgia.

„Este un lucru senzațional ca la 22 de ani sa joci cu Colin Farrell. Este vorba despre un film care nu a apărut în România, un film de Hollywood. Vlad este foarte bine acum și cred că vom auzi foarte mult despre el în anii viitori”, a mai spus profesorul de istorie Dan Solcan, care mărturisește că „profesia de profesor este o vocație și nu o prestare de servicii”,  iar din acest punct de vedere, interacțiunea elev-profesor este un flux continuu de provocări, motiv pentru care, atunci când s-a decis înființarea secțiunii de teatru la Clubul „3.14”, pe lângă preocuparea profesorilor de a realiza o formare cât mai  completă a elevilor,  s-a venit și în întâmpinarea unei dorințe din partea copiilor. „Dacă nu era el, Vlad Ionuț Popescu, nu începea proiectul (n.r. teatrul). Ambiția lui și modul lui <de a se arunca cu capul înainte> dincolo de riscuri a salvat un proiect care era gata-gata să fie îngropat. În urmă cu șase ani era să renunțăm, dar nu am renunțat. Este un om cu care nu lucrezi ușor, pentru că este <țepos, contondent>; ține mult la ideile lui; este grăbit și pasionat, un om care vrea să vadă foarte mult teatru. Este un om care, prin pasiunea lui, a ajuns foarte repede sus”, a spus profesorul Dan Solcan despre discipolul său, pe care l-a declarat prieten pe viață. „Noi, profesorii, avem a­ceastă șansă de a ne câștiga prieteni în rândul elevilor; ne sunt dragi, dar nu toți ne devin prieteni pe viață.  Vlad Ionuț Popescu este un prieten al meu pe viață și un <coleg de suferință>”, a mai spus profesorul Dan Solcan.

Vlad Ionuț Popescu: „Profesorul Dan Solcan a rămas singurul mentor pe care l-am avut”

La rândul său, Vlad Ionuț Popescu a vorbit despre traiectoria sa profesională ca o consecință a motivației inițiale din liceu și a întâlnirii sale cu profesorul Dan Solcan, care l-a dus către acest drum; el a explicat impactul profesorului asupra destinului său profesional din perspectiva de acum, după absolvirea facultății, și după multele experiențe pe care le-a avut pe scenă, în acest moment când profesorul-mentor  devine mai vizibil decât oricând.

„Eu mi-am găsit motivația după căutări; am făcut sport de performanță, am făcut dansuri și, ulterior, am ajuns la teatru, pentru că voiam să impresionez o fată; am dat apoi de domnul profesor Dan Solcan căruia îi datorez foarte multe, în sensul că a fost omul de care orice tânăr are nevoie în demersul căutărilor sale personale despre ceea ce înseamnă viața. M-a ajutat să descopăr ceea ce înseamnă să fii curios. Până să-l cunosc pe domnul profesor Solcan, la 15-16 ani când s-a întâmplat, nu mă raportam la ceea ce vroiam să fac cu o seriozitate și cu un dram de interes. Când  s-a întâmplat întâlnirea, mi-am dat seama că pentru a face ceva și pentru a ajunge acolo, indiferent unde alegi, ai nevoie de  curiozitate sub orice formă și cred că dumnealui mi-a  deschis mintea în ceea ce privește arta. De asta a avut un impact asupra mea și în continuare a rămas singurul mentor pe care l-am avut, cu toate că am trecut printr-o facultate, iar acum sunt la master. Nu am avut norocul să mai dau de un om ca dumnealui și asta nu mi-a modificat motivația. Așa cum a spus și domnul profesor, sunt un om dificil și la muncă și în realitate, și încerc să mă adun și să conviețuiesc cu oamenii. Eu, cât am fost în școală și în facultate, oamenii se fereau să aibă discuții sincere despre ceea ce se întâmplă în interiorul unui copil, și cred că e nevoie foarte mare de astfel de discuții, pentru că sunt atâți copii care vor să urmeze un drum și nu sunt lăsați de părinții lor, sunt atâți copii care doresc să urmeze un drum, dar nu găsesc profesorul de care să se ancoreze, pe care să se bazeze atunci când este nevoie. Eu am crescut într-o familie simplă, cu valori foarte frumoase, care nu punea presiune pe mine la nivel de ambiții și la nivel de ceea ce vreau să ajung în viață neapărat. Și, în continuare, sunt în căutarea a cine sunt eu; am avut o discuție la telefon cu domnul Solcan, în care îi spuneam că motivația s-a metamorfozat ulterior, din pasiune într-o nevoie. Fug de mine pentru că am problemele mele cu mine, cum fiecare om le are cu el însuși, și mă dezvălui în același timp prin natura meseriei mele și am considerat mereu că este singura cale de salvare de a  fi în raport cu societatea și cu oamenii din jurul meu”, a spus  Vlad Ionuț Popescu.

Dotare pentru performanță

După șase ani de la acel „prim gong” bătut de profesorul Dan Solcan și de elevul Vlad Ionuț Popescu, lucrurile au evoluat foarte mult. Colegiul „B.P. Hasdeu” își așteaptă elevii în anul școlar 2021-2022 cu o sală de teatru de invidiat. Sala, care era în lucru în toamna anului trecut,  acum este gata. Este o sală în care s-au investit aproape 11.000 euro, după cum spune profesorul de istorie. „Avem o bibliotecă de teatru cu peste 100 de titluri. Avem în momentul acesta sala de teatru; avem recorder foarte fin pentru a face exerciții de voce, și elevii vor putea să exprime sentimentele cu ajutorul vocii. Avem 12 reflectoare performante și încercăm să specializăm copiii în domeniul luminilor, ingrediente importante într-o piesă de teatru. Avem o cameră separată pentru machiaj. Avem, de asemenea, o plasmă performantă; cât de bună ni se pare repetiția pieselor de teatru când o vedem față în față,  și cât de prost poate să arate pe plasmă, pe înre- gistrare! Acolo greșelile țipă la tine”, explică profesorul Solcan în ce au fost investiți cei 11.000 euro și de ce acum elevii vor putea  face la școală teatru mult mai aproape de ceea ce înseamnă profesional.

Articole similare