Sport

Cu nimic şi de la Baia Mare! HC Buzău, patru eşecuri la rând

O serie de coşmar, începută cu Potaissa Turda şi continuată cu Steaua şi Dinamo, s-a încheiat, pentru HC Buzău, sâmbătă seară, în Sala “Lascăr Pană din Baia Mare, cu un al patrulea eşec la rând.

Teoretic vorbind, în comparaţie cu precedenţii trei adversari, Minaur se anunţa cel mai abordabil, iar cu acest gând au început jocul şi băieţii lui Pero Milosevic. O primă repriză consistentă, în care buzoienii au avut iniţiativa şi s-au aflat în cea mai mare parte în avantaj. Din păcate, de la 11-10 în minutul 27 pentru ei, Minaur a marcat de trei ori la rând şi a încheiat prima parte în avantaj, 13-11.

După pauză, nimic n-a mai funcţionat. Ratările au început să atârne ca o piatră de moară, iar băimărenii au pus gol după gol avans. N-a mai rămas nimic de făcut! S-a terminat 28-23, rezultat care menţine echipa buzoiană încă pe locul 9, poziţie ameninţată chiar de următoarea adversară, CSM Bacău, pe care HC Buzău o va întâlni în etapa următoare, joi, la Sala Sporturilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker