Sport

Cu gândul la cele 3 puncte

• Pandurii Tg. Jiu – Gloria Buzău, sâmbătă, de la ora 11,00

Gloria trebuie să depășească impasul în care a intrat în ultimele zile, când a suferit două înfrângeri consecutive, în Cupă, în fața Metalului, și în campionat, etapa trecută, împotriva lui CS Mioveni. Iar pentru a depăși criza, fotbaliștii buzoieni au nevoie de o victorie în meciul de sâmbătă, de la Tg. Jiu, împotriva penultimei clasate, fosta prim divizionară Pandurii.

Partida pare, la prima vedere, cea mai accesibilă de până acum, exceptând-o pe cea cu Sportul Snagov și ar trebui să le aducă elevilor lui Ilie Stan toate cele 3 puncte, necesare atât pentru recuperarea mora­lului pierdut, cât și pentru revenirea pe podium. Gloria s-a impus în ambele deplasări de la începutul campionatului, la Timișoara, în fața Ripensiei și la Tg. Mureș, cu Universitatea Cluj, în timp ce Pandurii, pe teren propriu, a suferit o înfrângere clară, 0-3, cu ASU Politehnica Timișoara și a remizat cu Viitorul, cealaltă echipă din oraș, acesta fiind și singurul punct al gorjenilor de până acum.

Liga a 2-a, Etapa a 6-a, program:

CS Mioveni – Metaloglobus București

Sportul Snagov – Dunărea Călărași

Pandurii Tg. Jiu – SCM Gloria Buzău

Concordia Chiajna – CSM Reșița

Turris Tr. Măgurele – ASU Poli Timișoara

Daco-Getica București – FC Argeș

Rapid București – Viitorul Pandurii Tg. Jiu

Ripensia Timișoara – Petrolul Ploiești

Farul Constanța – Csikszereda Miercurea Ciuc

Universitatea Cluj – UTA Arad

Clasament

  1. Tr. Măgurele 15 p.
  2. CS Mioveni 13 p.
  3. UTA Arad 12 p.
  4. SCM GLORIA 12 p.
  5. Rapid 10 p.
  6. Metaloglobus 9 p.
  7. FC Argeș 9 p.
  8. CSM Reșița 7 p.
  9. Petrolul 7 p.
  10. Viitorul Tg. Jiu 7 p.
  11. Ripensia 7 p.
  12. Chiajna 7 p.
  13. Daco-Getica 6 p.
  14. Farul 5 p.
  15. ASU Poli Timișoara 4 p.
  16. Miercurea Ciuc 4 p.
  17. Universitatea Cluj 3 p.
  18. Călărași 2 p.
  19. Pandurii Tg. Jiu 1 p.
  20. Snagov 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker