sâmbătă, 19 septembrie 2020

Cu cât se vor mări pensiile buzoienilor

Începând cu 1 septembrie  valoarea punctului de pensie este majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Începând cu aceeaşi dată  se va majora  indemnizaţia minimă socială pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.

În această situaţie din urmă se află 36.141 buzoieni care au pensia de 800 de lei, precizează purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii, Ionuţ Constantin. Dintre aceştia, 26.703 sunt beneficiari ai pensiei de stat şi 9.438 agricultori. Printr-un comunicat, CJP Buzău informează că această creştere a valorii punctului de pensie „determină majorarea unui număr total de119.808 pensii de asigurări sociale din care 108.615 pensii de stat şi 11.193 pensii stabilite în fostul sistem pentru agricultori”.

loading...
error: Content is protected !!