Actualitate

Cu cât a scăzut populația într-un an

Populația României s-a redus într-un an cu 0,5 la sută. Mai exact, la 1 iulie 2022 în țară locuiau cu aproximativ 100.000 mai puțini români decât în urmă cu un an. Astfel, populația României a ajuns la 21,9 milioane de locuitori în luna iulie, potrivit Institutului Național de Statistică.

Sunt  mai mulți români care locuiesc în orașe decât la sate: peste 56 la sută din populație, adică peste 12 milioane de oameni, dar și aici se observă o scădere comparativ cu anul trecut.

Când vine vorba despre împărțirea pe sexe, populația feminină este majoritară: peste 51 la sută.

În țară locuiesc 11.230.000 de femei, în scădere cu peste 50.00 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cea mai mare pondere în totalul populaţiei, de 9 la sută, o deţin cei cu vârste între 50 si 54 ani. Iar vârsta medie a locuitorilor României este de 42 de ani.

5 la sută din populația țării o reprezintă adolescenții cu vârste între 10 și 14 ani. Ponderea copiilor de până în 4 ani este de 4,6 la sută, mai mică decât cea a grupei de vârstă 5-9 ani, de 4,8 la sută.

Din 16 noiembrie, în baza de date online TEMPO, vor fi disponibile datele privind populaţia țării după domiciliu până la nivel de localitate, anunță INS.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker