ActualitateCultură

Creștinii participă astăzi la Scoaterea Sfântului Epitaf

Astăzi, în „Vinerea Mare”, în biserici se face pomenirea „Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

În această zi, creștinii  coboară în mormânt în chip simbolic, împreună cu Hristos, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf.

Sfântul Epitaf este un obiect de cult pe care se află imprimată sau pictată icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos.

Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la slujba Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii.

După Prohod, se cântă Binecuvântările Învierii, pentru ca după jalea pentru moartea și îngroparea Celui răstignit, să insufle speranța și încrederea în Învierea Sa cea de a treia zi.

Articole similare