Educație

Creșteri de salarii pentru 12.000 de șefi din învățământ

Guvernul a aprobat vineri o hotărâre care prevede creşteri salariale pentru funcţiile de conducere din învăţământul preuniversitar de stat pentru un număr de 8.694 de directori și directori adjuncţi şi 3.451 de persoane încadrate pe funcţii de contabil-şef şi secretar-şef.

„În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Educaţiei, a fost aprobat proiectul de HG care reglementează normele metodologice privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice de conducere din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi pentru stabilirea categoriilor de unităţi în care se normează funcţiile de conducere didactice auxiliare şi nivelul salariilor de bază ale acestora, ca urmare a aplicării OUG 57/2023. Beneficiază de creştere 8.694 de directori şi directori adjuncţi şi 3.451 de persoane încadrate pe funcţii de contabil-şef şi secretar-şef, în total 12.145 de funcţii de conducere”, informează un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru funcţiile de conducere de director erau stabiliţi coeficienţi cuprinşi între 2,40 şi 2,95, ceea ce reprezintă o diferenţă de 0,55 puncte, respectiv un salariu de bază minim de 6.000 lei şi un salariu de bază maxim de 7.382 lei, diferenţa între acestea fiind de 1.382 lei. Prin actualul proiect de act normativ, coeficienţii pentru funcţia de director sunt stabiliţi între 3,12 şi 3,47, ceea ce reprezintă o diferenţă de 0,35 puncte procentuale. „Pe lângă creşterea salariilor de bază, a fost diminuată, aşadar, şi diferenţa dintre nivelul de salarizare minim şi maxim”, afirmă aceeaşi sursă.

Pentru directori, creşterea este între 1.300 și 1.800 lei, media creşterilor salariilor de bază, calculate pentru toate unităţile de grad I, fiind de 21,54 la sută, iar pentru cele de grad II, de 19,08 la sută.

Totodată, pentru directorii adjuncţi, creşterea este între 1.300 – 1.500 lei. Procentual, creşterea salariilor de bază ale directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ grad I este de 21,03 la sută, iar pentru cele de grad II este de 19,15 la sută. Pentru funcţiile auxiliare de conducere, prin noua Hotărâre a Guvernului, creşterile sunt între 1.300 şi 1.400 lei. Media creşterilor salariilor de bază pentru personalul didactic auxiliar de conducere, calculate pentru toate unităţile de grad I, este de 23,5 la sută, iar pentru cele de grad II este de 22,3 la sută.

Ministerul Educaţiei menţionează că salariile de bază sunt bază de calcul pentru toate majorările de care poate beneficia personalul de conducere, precum gradaţie de merit (25 la sută) sau control financiar preventiv (10 la sută).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker