Economic

Crește numărul firmelor buzoiene în insolvență

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă în primele trei luni din 2026 a fost de 1.829, în creştere cu 14,31% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când au fost înregistrate 1.600 de cazuri, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe insolvenţe au fost înregistrate în Bucureşti (373) de firme şi PFA, în creştere cu 1,63% faţă de primul trimestru din 2025, conform ONRC. Judeţele Bihor (116 insolvenţe), Cluj (100) şi Timiş (75) ocupă următoarele poziţii în ierarhie, mai arată sursa citată.

Cele mai mari creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate în judeţele Maramureş, cu 61 de insolvenţe (plus 90,62%), şi Arad, cu 62 de cazuri (plus 87,88%), potrivit ONRC. La polul opus, Caraş-Severin a înregistrat doar 8 insolvenţe, cu o scădere de 46,67% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Număr mic de insolvențe a fost înregistrat și în județele Botoşani – 11 (minus 8,33%), Covasna – 11 (plus 83,33%) şi Harghita 11 (plus 175%).

Și la Buzău numărul insolvențelor este în creștere în acest an. Comparativ cu primele trei luni ale anului 2025, în 2026 numărul firmelor și PFA-urilor care au intrat în insolvență a crescut cu 11,11%, potrivit datelor făcute publice de ONRC. Concret, în perioada ianuarie-martie 2026, 50 de firme buzoiene au intrat în insolvență, în timp ce anul trecut, în aceeași perioadă Buzăul număra 45 de insolvențe. Datele mai arată că doar în luna martie 2026, 17 companii și-au depus dosarul de insolvență.

La nivel național, pe sectoare economice, comerţul cu ridicata şi amănuntul au avut cel mai mare număr de proceduri deschise – 311, urmate de construcţii cu 294 şi de transporturi şi depozitare cu 152, potrivit datelor ONRC. Industria prelucrătoare a înregistrat 148 de insolvenţe în primele trei luni ale anului.

În luna martie 2026, au fost deschise 738 de proceduri de insolvenţă la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti (151), Bihor (52) şi Timiş (35), conform ONRC.

Modificări legislative propuse pentru persoanele fizice

Ministerul Economiei a pus în transparență decizională un proiect de lege care vizează relaxarea condițiilor pentru insolvența persoanelor fizice. Principala propunere este scăderea pragului la zece salarii minime pentru elaborarea unui plan de rambursare a debitelor. Ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat pe rețelele de socializare că statul trebuie să ofere soluții viabile, nu blocaje, oamenilor care ajung în imposibilitatea de a-și plăti datoriile din motive obiective.

După faza de consultare publică și avizare, proiectul va fi trimis Guvernului pentru aprobare.

Articole similare