Actualitate

„Corigenți” la Matematică la Evaluare, au ajuns elevi la Mate-Info

Elevi care au luat note de 2, 3 sau 4 la examenul de matematică de la Evaluarea Națională au fost repartizați în licee la clase de matematică – informatică. Această aberație se petrece în toate județele și în fiecare an, iar Ministerul Educației nu dă semne că ar avea vreo soluție.

Ministerul Educației a publicat miercuri, 19 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024.

Din totalul elevilor (112.747) cu opțiuni completate pentru admiterea în învățământul liceal, au fost repartizați computerizat 111.128 de elevi (98,56 la sută), număr care indică o creștere de peste 21.000 de elevi repartizați, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021.

La nivelul județului Buzău, există nu mai puțin de 20 asemenea cazuri, de elevi cu medii de admitere și cu note la examenul de Matematică de sub cinci care au ajuns la profilul Matematică-Informatică.

De exemplu, un elev care a obținut media de admitere 2,40 și nota 3.00 la Matematică a fost repartizat la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu, la profilul Matematică-Informatică. La același liceu și la același profil a ajuns un alt elev, cu media de admitere 2,90, dar cu nota 2,50 la examenul de Matematică. Tot cu 2,50 la examenul de Matematică, dar cu media de admitere 3,12, un al treilea elev a fost repartizat la Matematică-Informatică, dar la Liceul Teoretic Pogoanele.

Așadar, dintre cei 20 de absolvenți aflați în această situație, trei au obținut nota la Matematică sub 3,00, alți 11 între 3,00 și 4,00, iar alți șapte între 4,00 și 5,00. Zece dintre aceștia au fost repartizați la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu, iar ceilalți zece la Liceul Teoretic Pogoanele.

Articole similare