Monden

Corespondența unei buzoience despre situația pandemiei din Marea Britanie: „Mi-am pierdut 90% din business, dar sunt sănătoasă și fericită că am mai mult decât strictul necesar”

Întreaga planetă se află sub teroarea pandemiei de coronavirus, iar români stabiliți în străinătate trăiesc și ei sub tensiune evoluția acestui virus mortal. Este și cazul buzoiencei Alexandra Violeta Marin (26 ani), cea care s-a stabilit încă de acum opt ani-, când a fost admisă la Facultatea de Design în Marea Britanie, țară în care numărul deceselor din cauza COVID-19 a depășit 4.300. Numai în week-end în Regatul Unit s-au raportat 708 noi decese într-o zi, un nou record, și o creștere de 3.735 de cazuri confirmate în 24 de ore. De altfel, situația gravă a făcut-o pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii să se adreseze, duminică, națiunii, acesta fiind doar cel de-al patrulea discurs într-o situație dificilă, în peste 68 de ani de domnie.

Buzoianca Alexandra Violeta Marin este stabilită în Hampshire, la vreo 100 km de Londra. Înainte de declanșarea restricțiilor, lucra în biroul central Topshop din Londra, unde se ocupa de verificarea calității materialelor și modului în care sunt confecționate hainele. În plus, buzoianca își deschisese de de puțin timp propriul business, oferind consultanță vestimentară online.

„Britanicii au închis școlile cam la 2-3 săptămâni după cele din România”

Alexandra Violeta Marin spune că britanicii s-au mișcat mult mai greu decât românii în ceea ce privește impunerea de restricții populației, iar asta a contat.

„Sincer, ca și guvern au fost (n.r., britanicii) puțin în urmă. Școlile s-au închis cam la 2-3 săptămâni după cele din România, s-au bazat inițial pe ideea de <imunizare de turmă> (nu o să comentez pe seama asta). După, s-au mobilizat destul de repede: cu 80% din salariu plătit de stat care mai apoi s-a extins la freelancers, ce reprezintă 15% din forța de muncă în UK. Am auzit de câteva companii, în special din industria alimentară, care au plătit salariu întreg celor care au trebuit să intre în carantină, magazinele de bunuri esențiale și farmaciile au pus în practică foarte mult măsuri de siguranță – livrări la domiciliu pe cât posibil, prioritate pentru persoanele vârstnice sau vulnerabile și pentru cadrele me­dicale (ca o metodă de a arăta apreciere), restricții la numărul de produse ce pot fi cumpărate o dată, dar și a numărului de persoane ce pot intra într-un spațiu comercial”, a declarat pentru OPINIA Alexandra Violeta Marin.

„Magazinele considerate neesențiale s-au închis temporar inclusiv din inițiativă proprie”

Buzoianca spune că, la fel ca și în România, marea majoritate a magazinelor s-au închis acum și britanicii au ajuns să se bucure de aer curat doar când ies la cumpărături.

„Fiecare coș sau cărucior de cumpărături din magazine e dezinfectat înainte și după fiecare folosire, la coadă se stă la cel puțin 2 metri depărtare de cealaltă persoană, iar oamenii continuă să zâmbească și să lege o conversație cât așteaptă răbdă­tori, bucurându-se mai mult ca niciodată de timpul limitat petrecut afară. Restul magazinelor conside­rate neesențiale s-au închis temporar, unele cu ceva timp înainte, din inițiativa proprie, altele după cererea prim-mi­nistrului, dar majoritatea își continuă afacerea online după cum se poate”, a mai completat Alexandra.

„Mi-am pierdut 90% din business, dar sunt sănătoasă”

În ceea ce privește existența ei în Regatul Unit, buzoianca mărturisește că acum stă mai tot timpul pe canapea, la căldură, în confortul propriei case, cu o cană fierbinte de ceai în mâna și se consideră norocoasă în momentele acestea de incertitudine. Alexandra spune că și-a pierdut cel puțin 90% din business, dar starea ei este OK. Se bucură în fiecare zi de când a început pandemia că este sănătoasă, fericită și că are strictul necesar.

„Mi-am pierdut 90% din business, dar sunt sănătoasă și fericită că am mai mult decât strictul necesar și încerc să profit de timpul pe care nu l-am mai avut pentru mine de mulți ani. Am familia și prietenii care îmi sunt alături (doar virtual acum), am mai mult decât strictul necesar (apă, mâncare, acoperiș deasupra capului etc.) și încerc să profit de timpul pe care nu l-am mai avut pentru mine de mulți ani. Degeaba nu stau pentru că nu știu cum se face, am continuat cu pagina de Instagram @alexandramarinstyling, am din ce în ce mai multe idei pe care abia aștept să le pun în practică acum, dar și când se mai liniștesc apele și sincer, se găsesc destule lucruri de făcut prin casă – gătitul fiind una din activitățile mele preferate”, a mai declarat buzoianca.

„M-am hotărât să fac față situației cu stil și umor”

Inițial, Alexandra s-a gândit să pună pauză o perioada, gândindu-se la zicala „țara arde și baba se piaptană”. „Acum fiecare hotărăște cum vrea să reacționeze în fața oricărei situații, eu m-am decis să o fac cu stil, umor și o doză enormă de optimism. Asta nu înseamnă că nu înțeleg gravitatea situației, nu înseamnă că sunt nepă­sătoare / pasivă la ce se întâmplă în jurul meu, dar sincer nu e mare lucru ce putem face, cum putem să ajutăm, decât să STĂM ACASĂ!“, a mai precizat Alexandra.

Buzoianca adaugă că este totuși prima care recunoaște că moda nu e o necesitate, dar e o unealtă puternică ce poate fi folosită pentru a face mult bine. Ea spune că a fost foarte norocoasă că, de când și-am început businessul online, a ­descoperit femei absolut incredibile care „jonglează” cu mult mai multe lucruri decât ea.

O liniște cum nu a mai fost vreodată în Marea Britanie

„Au apărut și tot felul de hashtaguri pozitive legate de outfituri în carantină, și nu sunt neapărat colanți și hanorace, eu am început âstayinstayfab și mă puteți eticheta cu mențiunea aceasta. Hai să împărțim culoare și frumos într-o manieră responsabilă din confortul propriului cămin!”, a mai completat Alexandra Marin.

În concluzie, atmosfera e foarte ciudată în Anglia, ni­mic nu pare real, dar și e și foarte multă liniște, cum nu a mai trăit de mult buzoianca noastră, chiar și atunci când se retrăgea undeva în natură. „Mi-e doar de sesiunile de styling în persoană, de dialogurile față în față pentru că așa îmi place să fac lucrurile, de ieșit în general, dar refuz să mă axez pe ceea ce nu pot face momentan / pe aspectele negative. Cu pozitivitatea înainte, iar aici nu mă refer la rezultatul testului pentru Covid-19, și vedem ce ne rezervă viitorul, ce oportunități, colaborări etc.”, a încheiat Alexandra Violetă Marin.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker