Actualitate

Corbii imobiliari au început să ciugulească fărâmituri de pe marginea Autostrăzii A7

Au făcut ,,investiții pentru viitor” convinși că îl vor prinde pe Dumnezeu de picior în ziua în care statul va trece la exproprieri pentru construirea Autostrăzii A7. Unii dintre ei chiar au fost pe punctul de a înfunda pușcăria pentru inginerii penale cu terenurile în cauză, dar au fost convinși că a meritat să riște. A venit ziua mult așteptată, care a adus cu ea primele ,,profituri” ale respectivelor investiții; sunt doar fărâ­mițe, deocamdată dezamă­gitoare pentru unele VIP-uri din Buzău ori din țară, care au crezut că vor da lovitura.

Concret, a fost publicată lista cuprinzând imobilele proprietate privată care vor fi expropriate, într-o primă fază, pentru construirea tronsonului Plo­iești-Buzău din Autostrada A7; mai precis, este vorba despre terenurile pe care vor fi realizate așa-zisele ,,gropi de împrumut” – gropi rea­lizate de constructori pentru luarea unor importante cantități de materiale utilizate în construcții, în special argile, nisipuri ori balast – și pentru relocarea utilităților, situate pe raza localităților Săhăteni, Stâlpu, Buzău și Țintești, precum și sumele aferente despăgubirilor. În această fază, va fi expropriată suprafața de 871.572 mp (87 hectare), pentru care se vor acorda despăgubiri în valoare de 5.906.101,3 lei vechi.

Personaje cunoscute ale politicii buzoiene

De exemplu, fostul depu­tat social-democrat Marian Ghiveciu, care a și fost condamnat la închisoare cu suspendare în urma unei anchete a procurorilor anticorupție tocmai pentru inginerii cu aceste terenuri, deține în zonele în care se vor face exproprierile, 156.518 mp (15,65 hectare) la Stâlpu, din care va pierde… 240 mp, pentru care va primi suma de 792,14 lei! Firma pe care o controlează, Mega Edil SRL, deține și ea 263.800 mp teren (26,38 hectare) la Buzău, din care vor fi expropriați 2.600 mp, pentru care va încasa 25.666,39 lei.

Rodica Mocanu, mama fostului deputat Adrian Mocanu și soție a fostului președinte al Consiliului Județean Victor Mocanu, ex-senator PSD, are în proprietate în zona de exproprieri 2.475 mp teren la Buzău, din care i se vor lua 56 mp, pentru care va fi despăgubită cu suma de 3.343 lei.

Hop și ,,grupul ASF”!

Marea surpriză o constituie trioul Georgian Gabriel Surdu, Doina-Anca Tudor și Daniel-George Tudor, membri ai ,,grupului vesel” din jurul fostului președinte al Consiliului Județean Cristinel Bîgiu. Cei trei dețin la comun două loturi de teren la Buzău care însumează 29.058 mp (2,90 ha), din care vor fi expropriați 190 mp, pentru care vor primi suma de 11.342,34 lei.

Georgian Gabriel Surdu a fost director al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) până în momentul în care a fost arestat – și, ulterior, condamnat la închisoare cu e­xecutare – pentru că a ofe­rit o mită de aproximativ 800.000 euro președintelui de atunci al Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, care i-a facilitat câștigarea unei licitații pe un proiect de infrastructură în comuna Ghergheasa.

Daniel-George Tudor, liderul așa-numitului ,,grup ASF”, a fost vicepreședinte al Autorității de Suprave­ghere Financiară, instituție pe care a părăsit-o în cătușe după ce a fost denunțat că ar fi primit mită 3 milioane de euro pentru a închide ochii asupra unor nereguli descoperite la Carpatica Asigurări; el și-a încercat norocul, fără succes însă, în anul 2004, pentru un post de parlamentar PNL de Bu­zău. Și fosta sa soție, Doina-Anca Tudor, fost senator PNL de Buzău, a stat în arest în același dosar, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. Cei doi foști soți au fost achitați.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker