Actualitate

VIDEO Copii din Zărnești cercetați după ce au dat foc unui cățel din amuzament. S-a intervenit cu mascații

Dosar penal deschis de polițiștii buzoieni în urma unui video care a circulat pe rețelele sociale și care arată cum unii minori dau foc unui cățel, care apoi fuge speriat. Cei care s-au autosesizat au fost polițiștii din Ilfov și au deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor. Ulterior s-a stabilit că incidentul a avut loc în Buzău iar dosarul a fost declinat organelor de urmărire penală de aici. Între timp, un ONG pentru salvarea animalelor și forțele de ordine au intervenit. Incidentul a avut loc în comuna Zărnești. Doi minori de 13, respectiv 16 ani ar fi dat foc cățelului, iar altul de 13 ani a filmat scena.

IPJ Buzău a confirmat astăzi cazul. „Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la acte de cruzime față de animale, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele care apar în imaginile de pe rețeaua de socializare, în cauză fiind vorba despre doi minori în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, din județul Buzău.

De asemenea, a fost identificată și persoana care a filmat și postat incidentul, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, domiciliat tot în județul Buzău.

Polițiștii buzoieni s-au deplasat la fața locului, de unde au preluat câinele, care a fost predat unei organizații pentru protecția animalelor.

Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Mărăcineni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Totodată, a fost informat medicul veterinar de pe raza localității, cu privire la starea de sănătate și a celorlalte animale din acea gospodărie.

Se continuă cercetările, în cadrul dosarului penal„, precizează reprezentanții IPJ Buzău.

ONG-ul pentru salvarea animalelor Kola Kariola a intervenit pentru a recupera cățelul rănit, fiind însoțiți de poliție și forțele speciale pentru intervenții.

Aceștia spun că animalul este în siguranță acum.

VIDEO AICI

și AICI

Sursă foto digi24.ro

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker