Actualitate

Conferință la Primărie despre țintele de neutralitate climatică asumate la nivel european

Marți 23 iulie, începând cu ora 11.00, la sala „Nicu Constantinescu” din Primăria municipiului Buzău va avea loc Conferința „Mirror Mission Cities Hub România” (M100). M100 este un proiect național prin care România își coordonează eforturile pentru a atinge țintele de neutralitate climatică asumate la nivel european, adică 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Proiectul se adresează administrațiilor publice și zonelor urbane funcționale din România, care doresc să se înscrie în apelul de selecție M100, cât și specialiștilor în dezvoltare urbană, mobilitate, mediul construit, energie sau sustenabilitate, dar și organizațiilor care contribuie prin proiectele lor la atingerea țintelor de neutralitate climatică a orașelor din România.

La conferință vor participa partenerii M100, respectiv Urbanize Hub și Ordinul Arhitecților din România, reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai administrațiilor publice locale din zonă, specialiști și persoane interesate.

Articole similare