Actualitate

Concert simfonic în curtea Spitalului Râmnicu Sărat

Curtea Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat va găzdui, pe 1 septembrie, un concert inedit, de­dicat cadrelor medicale care s-au aflat în prima linie în perioadele cele mai dificile ale pandemiei. Invitat de onoare al evenimentului va fi violonistul Alexandru Tomescu, cel care, datorită talentului său și nume­roaselor premii interna­ționale la festivaluri prestigioase, a primit privilegiul de a cânta cu vioara Stradivarius care a fost folosită și de muzicianului Ion Voicu.

Concertul de miercuri, de la Râmnic, este parte a unui turneu național organizat de New Hope Orchestra în spitalele care au îngrijit pacienți cu Covid-19 în perioadele de vârf ale pandemiei. Turneul a debutat pe 16 iunie la Institutul Matei Balș și a continuat în spitale din Cluj-Napoca, Bistrița, Sibiu și Brașov.

Proiectul și-a propus organizarea unui turneu național care include nouă dintre spitalele românești greu încercate în ultimul an, pe fondul pandemiei. Curțile acestora se transformă în săli de concert, iar recitalurile susținute de tinerii artiști vor fi dedicate cadrelor medicale care s-au aflat permanent la datorie în ultimul an. Spitalul din Râmnicu Sărat a fost inclus în acest turneu întrucât unitatea medicală s-a nu­mărat printre pri­mele din țară transformate în spitale Covid, iar experiența ultimului an a fost una foarte dificilă pentru cadrele medicale de aici.

Concertul de debut, dirijat de buzoianul Daniel Jinga, directorul Operei Române

New Hope Orchestra a luat ființă în cadrul proiectului cu același nume al asociației New Hope, reunind cei mai talentați tineri muzicieni ai momentului, care fac parte din Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Orchestra Operei Naționale București și Orchestra Română de Tineret. Acestora li s-a alăturat violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Octavian Lup, un alt nume foarte cunoscut iubitorilor de muzică clasică, care este și coordonatorul proiectului.

Turneul a debutat pe 16 iunie, în curtea Institutului Matei Balș, unde Paula Seling și Octavian Lup, acompaniați de New Hope Orchestra, au pornit într-o călătorie muzicală, plină de emoție și spe­ranță, sub bagheta dirijorului buzoian Daniel Jinga, directorul interimar al Operei Române, arată ,,Agerpres”. Artiștii au reușit să atingă coarda sensibilă, atât în cazul cadrelor medicale, cât și al pacienților internați în spital. Medicul Cătălin Apostolescu, managerul institutului, a declarat, pentru sursa citată, că „am primit cu bucurie și profundă considerație concertul orchestrei New Hope. Atât cadrele medicale, cât și pacienții au fost impresionați de inițiativa și măiestria tinerilor talentați muzical. Într-adevăr, muzica vindecă… Spitalul nostru a fost primul din România care a îngrijit cazuri de Covid-19, iar  în perioada neagră prin care am trecut cu toții, cadrele medicale au dat dovadă de un efort supraomenesc. Mă alătur și eu proiectului New Hope și îmi exprim încă o dată recunoștința față de colegii mei”, a spus medicul.

Coordonatorul proiectului, violoncelistul Octavian Lup, a declarat, la finalul primului concert din turneu, că „după cum spunea marele George Enescu, muzica trebuie să pornească de la inimă și să se adreseze inimii. Credem că împreună, cu încredere și cu ajutorul artei muzicale, putem combate acest context întunecat și sumbru cauzat de pandemie. Muzica este o forță ce va aduce mereu lumină și un imbold spre speranță și vindecare. Acesta este și scopul proiectului New Hope, și anume de a ajunge la sufletele oamenilor. Uni­citatea proiectului constă în realizarea unor serii de concerte în spitalele din Ro­mânia, în semn de recu­noștință și apreciere pentru cadrele medicale care au stat în ultimul an în linia întâi, luptând împotriva virusului care stă la baza Covid-19. Credem că această victorie este a tuturor, dar mai ales  cadrelor medicale”.

Octavian Lup este unul din cei mai străluciți violonceliști ai generație sale, un reprezentant al excelenței în arta muzicală și o personalitate remarcată pe podiumul scenelor națio­­nale și internaționale. Laureat al numeroase concursuri din România și din străinătate, Octavian Lup a concertat pe patru continente ale lumii, alături de nume cu rezonanță ale muzicii clasice. Asemeni lui George Enescu, s-a perfecționat la celebrul Conservator Superior Național de Muzică din Paris. Pe lângă activitatea solistică intensă, el își dedică timpul tinerei generații de muzicieni, fiind lector universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Dragos­tea pentru oameni și pentru muzică l-a determinat să conceapă proiectul New Hope, în anul 2019, vrând să aducă, prin muzică, bucurie în sufletele oamenilor suferinzi și ale celor care le sunt alături.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker