AdministrațiePolitic

Comunicat: S-a dat startul lucrărilor pentru alimentare cu apă și canalizare în comuna Scorțoasa

Administrațiile PSD din Buzău continuă implementarea proiectelor de investiții în județ

Primăria Scorțoasa a inaugurat miercuri, 10 ianuarie 2024, două lucrări de o importanță deosebită pentru comunitatea locală: sistemul de alimentare cu apă și sistemul de canalizare.

Proiectele, finanțate prin programul național Anghel Saligny, au menirea de a îmbunătăți semnificativ viața în comunitatea comunei Scorțoasa și vor fi implementate de echipa primăriei, condusă de primarul Vasile Săcuiu. Termenul de execuție al lucrărilor este de 15 luni de la demararea acestora, timp în care lucrările vor fi executate concomitent.

Sistemul de alimentare cu apă face parte din proiectul „Înființare sistem de alimentare cu apă din satele Gura Văii, Scorțoasa, Policiori și Plopeasa, din comuna Scorțoasa, județul Buzău”,  în valoare totală de 15.528.541,69 lei, dintre care 533.810,57 lei investiție proprie a unității teritoriale, de care vor beneficia 2.155 locuitori ai comunei.

Sistemul de canalizare este parte a proiectului „Înființare sistem de canalizare în satele Gura Văii, Scorțoasa, Policiori și Plopeasa, din comuna Scorțoasa, județul Buzău”, un proiect în valoare totală de 25.271.406,29 lei, din care 504.803,17 lei reprezintă investiția proprie a comunei, iar numărul de beneficiari este de 1.782 locuitori.

La evenimentul de inaugurare a celor două lucrări au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Buzău Adrian Robert Petre, subprefectul Constantin Cristea, dar și primarul comunei Berca, Ionel Dobrița, și primarul comunei Chiliile, Sorin Zaman.

Toate comunele administrate de PSD din județul Buzău au accesat fonduri pentru investiții și continuă să implementeze proiecte valoroase de infrastructură pentru comunitățile buzoiene, contribuind la dezvoltarea și modernizarea unităților administrativ-teritoriale din județul nostru.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker