Companii buzoiene trase pe dreapa de pandemie

Chiar dacă în anul 2021 mediul de afaceri a reușit să treacă peste obstacolele generate de pandemia de Covid-19, insolvențele companiilor nu au lipsit din peisaj.
Astfel, la nivel național, în 2021 au intrat în insolvență cu 8 la sută mai multe companii decât în anul precedent, ajungându-se la un număr de 6.144 firme trase pe dreapta, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
În Regiunea de Sud-Est au fost consemnate nu mai puțin de 721 cazuri de insolvență, mai multe decât în anul 2020, când numărul acestora ajungea la 690. Cu toate că în anul 2021 au fost întocmite mai multe dosare de insolvență, nu s-a atins recordul din anul 2019, când 803 firme au fost trase pe linie moartă.
În ceea ce privește județul Buzău, pe parcursul anului trecut 97 de firme buzoiene și-au anunțat insolvența, numărul acestora fiind în creștere cu 40,58 la sută față de anul 2020, când în Buzău s-au înregistrat doar 69 astfel de dosare. Doar în luna decembrie 12 firme buzoiene au intrat în insolvență.
Cât despre celelalte zone din regiune, Vrancea a fost județul cu cea mai mare creștere procentuală în 2021 (102 la sută), ajungând, astfel, la finalul anului să numere 101 firme în insolvență. De asemenea, Brăila a avut anul trecut 156 de cazuri de insolvență (+75,28 la sută), iar Galațiul 131 (+12,93 la sută). Scăderi procentuale ale insolvențelor au fost înregistrate în Constanța – 208 cazuri (-37,91 la sută) și Tulcea – 28 (-9,58 la sută). La nivel național, cele mai multe firme ,,trase pe dreapta” au fost înregistrate în București, cu 1.107 cazuri, iar cele mai puține în Covasna, respectiv 21.



