Actualitate

Compania de Apă: Execuția la Contractul de Lucrări 9, realizată în sistem „cascadă”

Operatorul regional Compania de Apă Buzău a organizat o întâlnire cu beneficiarii lucrărilor contractate pentru așa numitul Contract de Lucrări 9, în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, pe care Compania de Apă îl implementează într-un program cofinanțat de Uniunea Europeană. Contractul de Lucrări 9 prevede executarea de rețele pentru alimentarea cu apă potabilă în localitățile Valea Râmnicului, Oreavul, Topliceni, Băbeni, Răducești, Grebănu, Plevna, Homești, Zăplazi, Livada și Livada Mică, precum și rețele de canalizare în Valea Râmnicului, Oreavul, Rubla, Topliceni, Poștă, Băbeni, Răducești, Grebănu, Homești și Plevna.

„Scopul întâlnirii a fost de a informa părțile interesate cu privire la derularea Contractului de Lucrări 9 si de a prezenta stadiul lucrărilor în execuție. La eveniment au participat reprezentanți ai UAT beneficiare ale acestor investiții, membri ai comunităților locale din zona de implementare, cât și reprezentantul ADI <Buzău 2008>”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a operatorului regional.

În acest moment, conform statisticii prezentate de constructor, stadiul lucrărilor executate în cadrul CL-9 a depășit procentul de 74 la sută, fiind executate atât lucrări pentru instalarea de rețele pentru distribuția apei potabile, cât și implementarea de conducte pentru colectarea apelor menajere și uzate. De altfel, Contractul de lucrări CL-9 al Companiei de Apă include lucrări distincte pentru alimentare cu apă potabilă și canalizări cu mici modificări, localitățile beneficiare fiind aproximativ aceleași. În schimb, specificul contractului este unul convenit între primarii comunelor pe raza cărora sunt executate lucrările și constructor, în sensul că în perioada organizărilor de șantier reprezentanții administrațiilor locale au solicitat o întâlnire de lucru, în care au cerut constructorului ca, pe cât posibil, execuțiile să fie programate într-un așa zis sistem cascadă, adică imediat după instalarea uneia dintre rețele să fie executate și lucrările pentru celălalt tip de rețea, în așa fel ca proiectele independente accesate de primării pentru asfaltarea străzilor de interes local să poată fi implementate, riscul de intervenții ulterioare, la canal sau apă, fiind eliminat.

Valoarea totală a contractului pentru execuții de rețele de apă și canalizare în cele trei comune beneficiare – Valea Râmnicului, Topliceni și Grebănu -, este de 134.491.841 lei, adică aproape 500 de miliarde de lei vechi, și are termen final la jumătatea lunii august, anul viitor.

În comuna Grebănu au fost executați 26,9 kilometri de rețea de canalizare, la care se adaugă o conductă colectoare pe o lungime de o jumătate de kilometru, pe teritoriul satului Plevna, conducte de refulare pe o lungime de 1,5 kilometri, pe teritoriul satului Grebănu. Tot în comuna Grebănu au fost amenajate și rețele pentru distribuția apei potabile – extinderi sau reabilitări -, pe o lungime de peste 17 kilometri. În patru sate, pe teritoriul comunei Topliceni, au fost executate, până la acest moment, aproximativ 27 kilometri rețea de canalizare, la care se adaugă peste trei kilometri de conductă de refulare. Peste 11 kilometri de rețele pentru distribuire apă potabilă au fost reabilitate și extinse. În comuna Valea Râmnicului, constructorul are începute lucrări pentru canalizare, la acest moment fiind executați peste 21 de kilometri. 

Articole similare