Administrație

Compania de Apă, cu ochii pe consumatorii branșați în mod fraudulos

Compania de Apă Buzău a publicat cel mai recent raport al Corpului de Control care conține cifrele acțiunilor de verificare aferente lunii august a acestui an, adică 20 de acțiuni întreprinse în municipiul Buzău, Râmnicu Sărat, localitățile Zorești, Săpoca și Vintilă Vodă.

În urma verificărilor, au fost constatate șase cazuri în care consumatorii s-au branșat fraudulos la serviciul de alimentare cu apă și canalizare, alți doi sunt suspecți de fraudă cu recomandări tehnice, juridice sau comerciale, iar 12 utilizatori se află în monitorizare: nouă abonați casnici identificați prin sistemul LoRa și trei agenți economici se află în monitorizarea consumurilor de apă și implicit demararea unor acțiuni de identificare a unor posibile surse de apă.

Compania de Apă mai anunță că astfel de acțiuni de verificare vor continua, pentru a depista situațiile ce pot fi în detrimentul consumatorilor branșați legal, cum ar fi reducerea debitului de apă din cauza persoanelor care practică astfel de eludări ale legii: „Acțiunile de verificare ale Companiei de Apă Buzău continuă pentru identificarea branșamentelor de apă și a racordărilor de apă ilegale. Astfel de nereguli afectează, în primul rând, utilizatorii noștri. De asemenea, conduc la reducerea debitului de apă și diminuează eforturile operatorului regional spre o bună desfășurare a activității și a asigurării în cele mai bune condiții a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare”.

Totodată, Compania de Apă le aduce la cunoștință persoanelor care se pretează la astfel de fapte că frauda din sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare constituie infracțiune, iar astfel de acțiuni se pedepsesc conform prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, după cum este prevăzut în Legea serviciilor comunitare pentru utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 46, aliniat 1.˝

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker