Actualitate

Compania de Apă anunță sistarea furnizării apei în tot orașul

Lucrarea de amploarea a Companiei de Apă nu s-a încadrat în termenul estimat inițial, iar muncitorii vor avea nevoie de mai mult timp pentru conectarea rețelei noi de distribuție din zona centrală a Municipiului Buzău (zona cuprinsă între: strada 12 Aprilie 372, bulevardul Nicolae Bălcescu, strada Ostrovului, strada Tudor Vladimirescu, strada Bistriței – zona Hasdeu și strada Ion Băieșu, PT 20, PT 21 și PT 8) cu rețelele existente.

Astfel, potrivit unui comunicat al Companiei de Apă, lucrările vor continua în noaptea de miercuri spre joi, iar acest lucru va presupune închiderea tuturor celor patru surse de apă din oraș. Presiunea apei va scădea din această seară, de la ora 21.00, iar în intervalul 0.00 – 7.00 apa va fi oprită. Buzoienii sunt rugați să își asigure rezerve suficiente pentru acest interval de timp. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca în anumite zone ale municipiului să curgă apă tulbure. Este recomandat clienților să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă.

„Pe parcursul intervenției de miercuri, 23.08.2023, echipa Companiei a constatat că lucrarea nu va putea fi finalizată în intervalul orar anunțat inițial – 00.00 – 06.00 –, astfel încât apa să fie în condiții bune de funcționare la prima oră a dimineții. În consecință, în cursul nopții precedente, am luat decizia sistării intervenției și reluarea acesteia în această noapte – 24.08.2023 (noaptea de miercuri spre joi).

În acest sens, vom fi în situația de a opri toate cele patru surse de apă – Sursa Est, Sursa Sud, Sursa Zahăr, Sursa Crâng –, astfel că rugăm utilizatorii noștri din Municipiul Buzău să își asigure o rezervă de apă suficientă pentru a le acoperi necesarul pe perioada intervenției. Etapele intervenției vor fi următoarele: începând cu ora 21.00 începe reducerea presiunii de la toate cele patru surse de apă (Sursa Est, Sursa Sud, Sursa Zahăr, Sursa Crâng). La ora 00.00 apa va fi oprită complet, iar reluarea furnizării în parametri normali se estimează că va avea loc la ora 7.00 dimineața”, transmite Compania de Apă Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker