Actualitate

Compania de Apă a angajat lucrări de 27 milioane de euro, în zona Râmnicului

La sfârşitul primei decade a lunii ianuarie, Ordonatorul de credite (europene) pe zona investiţiilor în reţele de apă potabilă şi canalizare – Compania de Apă Buzău,  a semnat un nou contract de lucrări, ce are ca obiectiv execuţia de reţele de alimentare cu apă în localitățile: Valea Râmnicului (reşedinţă de comună) Oreavul, Topliceni(reşedinţă de comună) Băbeni, Răducești, Grebănu(reşedinţă de comună) Plevna, Homești, Zăplazi, Livada și Livada Mică și rețele de canalizare în localitățile: Valea Râmnicului, Oreavul, Rubla, Topliceni, Poștă, Băbeni, Răducești, Grebănu, Homești și Plevna. De altfel, proiectul a fost anunţat de Compania de Apă Buzău la sfârşitul anului trecut, când reprezentanţii Ordonatorului de credite s-au întâlnit, la Primăria Râmnicu Sărat, cu şefii administraţiilor locale din comunele beneficiare, inclusiv edilul Municipiului Râmnicu Sărat. Contractul are o valoare de aproximativ 27 de milioane de euro şi are rezervată o dirată de execuţie de 60 de luni (cinci ani).

Punctual, lucrările vizează, în localitatea Grebănu, înlocuirea reţelei vechi, care nu mai întruneşte nici un indicator de eficienţă. În plus, se va reconfigura traseul, pentru că actuala reţea traversează mai multe proprietăţi private, ceea ce face ca eventualele intervenţii să nu benefieieze de operativitate. În satul reşedinţă a UAT-ului Grebănu ar fi vorba despre înlocuirea a aproximativ 6,8 kilometri de reţea. De asemenea, în satele Homeşti, Livada Mică şi Plevna vor fi executate extinderi de reţea, precum şi diverse corecţii tehnice, cum ar fi asigurarea adâncimii de îngheţ, pe unele tronsoane deja înfiinţate, sau redimensionarea debitului pe anumite segmente. Nu în ultimul rând, prin acest contract se va înființa un sistem public de canalizare în Grebănu, Homești și Plevna, în prezent UAT Grebănu nedispunând de un astfel de sistem public.

În comuna Topliceni vor fi făcute extinderi de reţele pentru distribuţia apei potabile pe o lungime de aproape 16 kilometri, exerciţiu ce va include înlocuirea a aproape patru kilometri de conductă. De asemenea, sunt prevăzute şi finanţate lucrările pentru înființarea sistemului public de canalizare în toate localitățile componente ale UAT Topliceni – peste 29 km, împreună cu stațiile de pompare apă uzată, colectoarele și conductele de refulare aferente

Nu în ultimul rând, în dreptul  U.A.T. Valea Râmnicului sunt prevăzute lucrări pentru înlocuirea a cca. 7,6 km din rețeaua de distribuție a localităților Valea Râmnicului și Oreavul, şi înființarea sistemului public de canalizare în toate localitățile componente ale UAT Valea Râmnicului – peste 29 km, împreună cu stațiile de pompare apă uzată, colectoarele și conductele de refulare aferente.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker