Actualitate

Colegiul Medicilor Buzău: Avem nevoie de protecție legală!

Colegiul Medicilor Buzău a transmis, duminică, primul mesaj public după moartea fulgerătoare a dr. Ştefania Szabo, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Într-o postare semnată de preşedintele organizaţiei, medicul Dragoş Porumb, este deplânsă dispariţia colegei, fiind semnalat, totodată, valul de reacţii negative fără precedent apărute în mediul online după tragedie.

„Nu am postat nimic până acum deoarece am lăsat să se aşeze un pic lucrurile”, scrie Porumb pe Facebook, într-o postare în care denunță „o serie de aspecte sociale” scoase la iveală odată cu tragedia generată de decesul medicului de numai 37 de ani.

Președintele Colegiului Medicilor Buzău spune că nu a mai văzut până acum „un val de ură atât de mare la adresa corpului medical”, în ciuda eforturilor uriaşe ale medicilor din spital şi din misiunile voluntare din judeţ. Chiar Ștefania Szabo mergea la fiecare sfârşit de săptămână în judeţ în caravane medicale, oferind consultaţii pacienţilor din zone rurale, alături de alţi specialişti, însă „pe semenii noştri îi interesează de ce se îmbracă frumos, de ce se îngrijeşte şi arată bine”.

Pe de altă parte, Porumb acuză lipsa totală de protecţie legală a medicilor în faţa agresiunilor din spaţiul public: „Statul/ Guvernul nu poate face nimic în acest sens, oricine poate scrie orice, poate blama, înjura (…) Suntem într-un punct în care avem nevoie de ajutorul autorităţilor pentru a repune totul în ordine. Ne trebuie un cadru legal de lucru reglementat prin protocoale şi o lege a malpraxisului”. Totodată, Dragoş Porumb admite că unele probleme din sistem generează situaţii de malpraxis şi aglomeraţie în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, însă atrage atenţia că medicii sunt cei care suportă consecinţele.

Luarea de poziție a Colegiului Medicilor Buzău este anterioară provocării pe care OPINIA a lansat-o în spațiul public către politicieni și societatea civilă în sensul elaborării unui act normativ care să limiteze acțiunile de ură gratuită care se manifestă în special în mediul online împotriva mai multor categorii de  angajați din sistemul public ori privat. Însă textul semnat de medicul Dragoș Porumb punctează tocmai esența unei asemenea inițiative legislative care ar putea căpăta numele medicului Szabo – Legea Ștefania. OPINIA își manifestă disponibilitatea de a oferi spațiu redacțional prezentării oricăror inițiative în sensul de mai sus, venite din partea politicului, a societății civile și a categoriilor profesionale expuse. De asemenea, nu sunt de neglijat nici inițiativele care, deși nu au legătură directă cu un eventual act normativ în acest sens, pot conduce către reducerea nemulțumirilor publicului care pot genera manifestări de genul celor provocate de decesul Ștefaniei Szabo.

Articole similare