Actualitate

CNAS: Ajutorul financiar primit de pensionari nu afectează plafonul privind medicamentele compensate

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate anunță că plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare 90 la sută nu va fi influențat de ajutorul financiar acordat în ianuarie.

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună, anunță CNAS.

Finanţarea se asigură din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (50 la sută) şi prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii (40 la sută).

Totodată, prin ordonanță de urgență s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a anului 2022, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei, respectiv au valori cuprinse între 1.001 – 1.600 lei inclusiv.

Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022 nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripții medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker