Actualitate

CNAIR: Marți, restricții pe drumurile buzoiene

Circulația camioanelor va fi restricționată, marți 29 august pe Autostrăzile și Drumurile Naționale în 14 județe din sudul și estul țării, potrivit unui comunicat al CNAIR. Restricțiile se aplică pentru camioane grele între orele 11.00 și 20.00, dar sunt și excepții precum transporturile sub temperatură controlată, animale vii sau produsele perisabile, carburanți etc.

Interdicția de circulație se aplică pentru protejarea asfaltului, iar șoferii care nu respectă această restricție riscă amenzi : ,,Marți, 29.08.2023, în intervalul orar 11.00 – 20.00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din Municipiul București și județele: Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Bacău, Vaslui, Botoșani, Iași, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Constanța, Ialomița și Călărași. Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben și Cod Portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, se precizează în comunicatul CNAIR. Afectate de această restricție sunt și podurile peste Dunăre de la Brăila și Giurgiu-Ruse (Podul Prieteniei).  Sunt 9 ore cu restricții spre nemulțumirea șoferilor de camioane care trebuie să găsească loc în parcări și să stea în plin soare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker