Actualitate

Clarinet de 5.000 euro furat dintr-o biserică

Polițiștii de la Secția de poliție rurală Smeeni au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, principalul bănuit în cazul unui furt dintr-un lăcaș de cult, din Glodeanu Sărat. Suspectul este un bărbat în vârstă de 39 ani, din Ilfov. Fapta a fost sesizată în dimineața de 30 iulie 2021, în jurul orei 9.00, de către proprietara instrumentului, o tânără în vârstă de 32 de ani, din Olanda. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 29/30 iulie 2021, bănuitul ar fi pătruns prin efracție într-o biserică din Glodeanu Sărat și ar fi sustras instrumentul, depozitat temporar de păgubită în biserica respectivă, în vederea realizării unor activități de voluntariat în domeniul cultural-religios. Tânăra a estimat valoarea bunului sustras la 5.000 de euro.

În baza datelor tehnice ale instrumentului și a celorlalte informații furnizate de persoana vătămată, polițiștii au descoperit instrumentul muzical la un bărbat din Voluntari, care îl achiziționase de la o casă de împrumut, cu scopul comercializării pe platformele online de profil.

Din investigații, polițiștii au stabilit că bunul ar fi fost achiziționat de către casa de împrumut chiar de la bănuit, contra sumei de 600 de lei. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, în vederea restituirii către proprietară. În cursul acestei zile, ilfoveanul a fost prezentat parchetului, care a dispus continuarea cercetărilor față de bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub măsura controlului judiciar.

„Iubirea pentru muzică nu are limite! Sau are? Anul trecut, un „iubitor de muzică” s-a făcut nevăzut, după ce a furat un instrument muzical care era depozitat într-un lăcaș de cult din Glodeanu Sărat, județul Buzău. Valoarea estimată de proprietar era de 5.000 de euro. Într-un final, după ce a trecut prin mai multe mâini, instrumentul muzical a ajuns să fie scos la vânzare pe o platformă online. Colegii noștri din Buzău au mers pe firul evenimentelor, iar acest superb instrument a fost recuperat. Responsabilul pentru furt a fost reținut!”, a transmis Poliția Română, într-un comunicat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker