Politic

Ciolacu, reacţie la anunţul cancelarului german privind aderarea României la Schengen

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, salută anunţul cancelarului german Olaf Scholz potrivit căruia România, Croaţia şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile şi ar trebui primite în Spaţiul Schengen. „Mă bucur mult că ajutorul vine de la unul dintre cei mai importanţi lideri de stânga ai Europei”, a scris pe Facebook liderul social-democraţilor.

„Salut poziţia cancelarului german Olaf Scholz care susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Este ceea ce atât eu, cât şi mulţi colegi din PSD, am afirmat în toate discuţiile cu colegii noştri europeni. Românii merită cu prisosinţă această decizie! Astfel, atât românii care călătoresc în scop personal sau turistic, cât şi transportatorii de mărfuri nu vor mai fi nevoiţi să piardă timp preţios cu verificările de la graniţele statelor membre Schengen. Mai ales în cazul transportatorilor, asta va însemna scurtarea semnificativă a timpilor de aşteptare în frontieră, deci curse operate mai rapid, cu costuri mai reduse”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Liderul social-democraţilor i-a mulţumit lui Olaf Scholz pentru susţinerea sa sinceră în favoarea României: „Ca lider al PSD, mă bucur mult că ajutorul vine de la unul dintre cei mai importanţi lideri de stânga ai Europei. Asta înseamnă stânga, solidaritate şi sprijin exact când este mai multă nevoie!”, a completat Ciolacu.

Statele Uniunii Europene, România, Croaţia şi Bulgaria „îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a deveni membre cu drepturi depline” în Spaţiul Schengen, care nu necesită verificarea paşapoartelor pe teritoriului blocului comunicat, a declarat, luni, cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters. „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice în ceea ce priveşte calitatea de membru cu drepturi depline. Voi face demersuri pentru a-i vedea membri cu drepturi depline”, a declarat Scholz.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker