EconomicPolitic

Ciolacu: Plafonarea prețurilor alimentelor și energiei, cel puțin până în primăvara anului 2025

Partidul Social Democrat a transmis că dorește să mențină cele două măsuri de plafonare, cea la adaosul comercial și cea la energie și gaze. Legea care prelungește măsura plafonării adaosului comercial la produsele de bază până la finalul anului a fost adoptată de Parlament.

„Decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetățenilor pentru menținerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienței măsurii promovate de PSD”, se arată într-un comunicat al Partidului Social Democrat.

Datele Institutului Național de Statistică arată, în luna februarie, o scădere a ratei inflației, care a ajuns la 7,23 la sută, iar Banca Națională a României a revizuit la scădere prognoza de inflație pentru finalul anului la 5 la sută în contextul unor evoluții mai favorabile în 2024, în special pe zona alimentară.

„Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variații sezoniere ale prețurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat prețul final, ci doar marja adăugată de comercianți la prețurile producătorilor stabilite în condiții concurențiale), este evident că măsura a oprit specula din piață și a stabilizat prețurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflației generale”, se mai arată în comunicatul PSD.

În paralel, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a avut consultări cu producătorii de alimente și retailerii. „Mi-am dorit să am această discuţie, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulţi au şi propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import şi chiar să încurajăm comercializarea lor şi în alte ţări”, a declarat acesta după întâlnirea cu producătorii de alimente și retailerii.

Prețuri plafonate vor fi în continuare și la energie electrică și gaze. Prelungirea măsurii până în primăvara anului 2025 este prevăzută într-o ordonanță de urgență a Guvernului și urmează să fie adoptată. „Vom continua mecanismul de plafonare a prețurilor la energie şi gaze cel puţin până în primăvara lui 2025!”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker