sâmbătă, 24 octombrie 2020

Ciolacu, întâlniri cu primarii social-democraţi de pe Valea Buzăului şi din zona Râmnicului

Conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat a demarat, la sfârşitul săptămânii trecute, seria de întâlniri zonale cu activul de partid şi cu primarii social-democraţi din judeţ, conform calendarului anunţat de liderul PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, la Conferinţa Judeţeană Extraordinară din 3 martie. Cu acea ocazie, Ciolacu spunea că întâlni­rile respective au scopul de informare asupra obiectivelor şi problemelor din fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, dar şi asupra stadiului proiectelor aflate în derulare.

Astfel, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Marcel Ciolacu, a anunţat pe pagina sa oficială de Facebook, că a avut deja întâlniri cu o parte dintre primarii din mai multe localităţi din judeţul Buzău. ,,Am început întâlnirile zonale cu primarii şi cu şefii de organizaţii PSD din judeţul Buzău. Ieri (vineri, n.r.) ne-am reunit la Colţi cu toţi colegii de pe Valea Buzăului – Pătârlagele, Nehoiu, Bisoca, Bozioru, Brăeşti, Calvini, Căneşti, Cătina, Chiliile, Chiojdu, Cislău, Cozieni, Vipereşti, Lopătari, Mânzăleşti, Odăile, Pănătău, Pârscov, Scorţoasa, Siriu, Gura Teghii -, iar astăzi (sâmbătă, n.r.) am fost la Râmnicu Sărat, alături de colegii din Bălăceanu, Balta Alba, Blăjani, Boldu, Buda, Cochirleanca, Ghergheasa, Grebănu, Mărgăriteşti, Murgeşti, Pardoşi, Podgoria, Ziduri, Racoviţeni, Râmnicelu, Topliceni, Vîlcelele, Valea Râmnicului, Zărneşti, Puieşti. Discuţiile s-au axat pe obiectivele şi problemele fiecărei localităţi, precum şi pe stadiul proiectelor aflate în derulare. Săptămâna viitoare urmează alte două întâlniri zonale”, a menţionat deputatul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD Buzău.

La întâlnirile de la finele săptămânii trecute au fost prezenţi şi parlamentarii buzoieni Ionela Dobrică, Sebastian Radu, Dănuţ Păle şi Sorin Lazăr. Conform unei postări pe pagina sa oficială de Facebook, deputatul Ionela Dobrică, preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD, întâlnirile zonale au avut ca subiecte de discuţie probleme ,,care ţin de comunităţile locale, de stadiul implementării programelor demarate cu sprijinul Guvernului, dar şi despre ce probleme au încă şi care sunt cele mai bune modalităţi de soluţionare pentru acestea. Consider că menţinerea unei legături strânse cu cetăţenii din teritoriu şi cunoaşterea situaţiilor direct de la cei ce se confruntă cu ele este cea mai bună metodă prin care noi, parlamentarii, putem crea legi aplicabile şi în acord cu nevoile românilor. De aceea, pe toată perioada mandatului, îmi voi da silinţa să fiu în permanenţă aproape de oameni, în special de buzoieni, şi le mulţumesc primarilor pentru dedicarea lor în încercarea de a îmbunătăţi vieţile celor din judeţ”, a scris pe pagina sa de Facebook, deputatul Ionela Dobrică.

1 COMENTARIU

  1. Sancky!! „cetățenii județului”! Care? Primarii?? Vrăjeală sau preludiul viitoarei campanii electorale, excelență! Pe când o întrunire zonală cu toți cetățenii, că ne-am săturat de democrația reprezentativă, care de fapt NU NE REPREZINTĂ!!???

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!