Politic

Ciolacu: Fac apel către dascăli să revină la clase

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunţat că ordonanţa de urgenţă adoptată, joi, de către Guvern care prevede creşteri salariale pentru personalul din învăţământ a fost publicată în Monitorul Oficial şi a făcut apel la dascăli să revină în clase pentru ca acest an şcolar să se poată încheia cu bine.

„Ordonanţa de creştere imediată a veniturilor profesorilor şi personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învăţământ. Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe Facebook.

Liderul PSD a adăugat că avea în continuare toată deschiderea la dialog, iar viitorul Guvern va continua, „cu mai multă forţă (…) să redea respectul şi demnitatea cuvenite dascălilor”: „Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog şi pentru găsirea unor soluţii realiste şi aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învăţământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu şi mai multă forţă – să redea respectul şi demnitatea cuvenite dascălilor”, a completat Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut apel la dascăli să revină în clase pentru a fi încheiat cu bine acest an şcolar: „Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar! Discuţiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba şi de viitorul copiilor. De aceea, toate examenele trebuie să se desfăşoare conform programărilor anunţate”, a mai scris Ciolacu pe Facebook.

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că ordonanţa de urgenţă adoptată, joi, de către Guvern prevede majorarea salariului brut al tuturor cadrelor didactice şi cadrelor didactice auxiliare cu 1.000 de lei şi o creştere cu 400 de lei pentru cele nedidactice. La rândul său, ministrul Educaţiei Ligia Deca a precizat că impactul bugetar al măsurilor este de aproximativ 2,16 miliarde de lei.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker