Actualitate

Ciolacu: Celulă de criză la Guvern în cazul furtului pieselor dacice

Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţă că a decis organizarea unei celule de criză la nivelul Guvernului şi că trimite Corpul de Control la Ministerul Culturii pentru a verifica toată documentaţia privind expoziţia de obiecte dacice de la Muzeul Drents din Olanda, de unde sâmbătă au fost furate Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur. „Tezaurul se va întoarce în România şi toate autorităţile statului lucrează la asta”, dă asigurări premierul.

„Am decis organizarea unei celule de criză la nivelul Guvernului pentru coordonarea eficientă a activităţilor care ţin de recuperarea celor patru piese de tezaur furate de la expoziţia organizată la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Din această celulă de criză fac parte reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Poliţiei Române, Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Culturii. În acest sens, mâine (luni, 27 ianuarie, n.r.) voi dispune trimiterea Corpului de Control al Prim-ministrului la Ministerul Culturii pentru a verifica toată documentaţia legală care a stat la baza organizării acestei expoziţii în Olanda”, anunţă Ciolacu.

El afirmă şi că ministrul Culturii, Natalia Intotero, va avea luni întâlniri cu familia regală şi cu premierul olandez în marja evenimentelor de comemorare a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz din Polonia, unde va transmite mesajul ferm al Guvernului României ca aceste piese inestimabile de patrimoniu să fie recuperate cât mai rapid.

„În plus, am discutat cu ministrul Predoiu să trimitem de urgenţă în Olanda o echipă de poliţişti criminalişti care să lucreze alături de autorităţile olandeze în ancheta desfăşurată pentru recuperarea tezaurului românesc. Şi am cerut ca experţii români să se deplaseze de urgenţă în Olanda şi să asigure aducerea în ţară cât mai rapidă a celorlalte piese de patrimoniu care au făcut obiectul acestei expoziţii. Este o situaţie foarte gravă, dar acest jaf care trebuie soluţionat cu celeritate nu trebuie să devină combustibil pentru propagarea a tot felul de teorii ale conspiraţiei de către cei care vor să obţină capital politic facil. Tezaurul se va întoarce în România şi toate autorităţile statului lucrează la asta”, subliniază premierul.

Predoiu: Orice speculație în scop politic este josnică

La rândul său, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că aşteaptă „maximum de implicare şi de priorităţi de la poliţia olandeză, în cazul furtului unor piese de tezaur dacic, precum şi o cooperare deschisă cu poliţiştii români”. Predoiu mai spune că orice speculaţie, în scop politic, legată de acest incident care a creat „indignare şi mâhnire” oricărui român cunoscător al istoriei naţionale, este „josnică”. Potrivit ministrului, Poliţia Română are pregătită o echipă de criminalişti, judiciarişti, experţi în furt de obiecte de patrimoniu, pentru a coopera cu colegii lor olandezi.

Într-o intervenţie la Digi24, Cătălin Predoiu a explicat că în privinţa furtului în sine, jurisdicţia aparţine Poliţiei olandeze, în condiţiile în care infracţiunea a fost comisă pe teritoriu olandez. De asemenea, a spus Predoiu, conform reglementărilor europene şi bilaterale, este posibil să fie activat un mecanism de cooperare judiciară în acest caz, „ceea ce s-a şi întâmplat de la primele ore de la comiterea acestui furt”, Poliţia Română fiind în permanent contact cu Poliţia olandeză.
„Poliţia Română are pregătită o echipă de criminalişti, dar şi de poliţişti, judiciarişti, experţi în furt de obiecte de patrimoniu, pentru a coopera cu colegii lor olandezi. Asta pe dosarul deschis în Olanda de Poliţia olandeză. În acelaşi timp, după cum ştiţi deja, Parchetul General, împreună cu Poliţia Română, lucrează la un dosar deschis de către Parchetul General asupra acestei fapte penale, în legătură cu un bun de patrimoniu naţional românesc”, a spus Predoiu.

Ministrul Afacerilor Interne a explicat că în cazul dosarului deschis de poliţia olandeză, potrivit regulilor europene, deplasarea unor poliţişti români în statul în care s-a comis infracţiunea se face la solicitarea poliţiei acelui stat, în cazul de faţă cea olandeză, în timp ce în cazul dosarului deschis în România, procurorul de caz este cel care decide dacă, la un moment dat, poate urma un task force, o echipă de dosar care să se deplaseze în Olanda pentru investigaţii. „Dar, repet, este strict o chestiune care ţine de cel care conduce dosarul, nu este de nivel ministerial. Miniştrii, după cum ştiţi, nu au atribuţii concrete în dosarele cooperative. Rămâne de văzut ce va decide Poliţia olandeză, rămâne de văzut ce va decide şi procurorul de caz din România, în orice caz ce pot să spun, din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, încă de la primele ore de la comiterea jafului am fost în alertă, colegii noştri de la Poliţia Română sunt pregătiţi şi îşi vor face datoria”, a spus Predoiu.

Întrebat ce aşteptări are de la autorităţile olandeze, de la poliţia olandeză în acest caz, Cătălin Predoiu a răspuns: „Aşteptăm maximum de implicare, maximum de priorităţi, aşteptăm o cooperare deschisă cu poliţiştii români. Am transmis toate aceste lucruri şi le vom transmite permanent”.

Ministrul de Interne a mai spus că orice speculaţie în scop politic legată de acest incident care, „pe bună dreptate, creează emoţie şi a creat indignare şi mâhnire fiecărui român care cunoaşte istoria naţională şi ţine la ea, este josnică”. Predoiu a mai spus că nu comentează informaţiile apărute în presă în legătură cu posibila implicare a unor români în comiterea jafului, fiind informaţii neoficiale. „Nu comentez informaţii neoficiale. La ora aceasta, tot ce se primeşte oficial de către Poliţia Română se desfăşoară în cadrul strict al anchetei, care este gestionată de către poliţişti şi de către procurori”, a încheiat Cătălin Predoiu.

Articole similare