Economic

Cine vrea să preia societatea buzoiană Dragmat

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care MaxBau Materiale intenționează să preia societatea Dragmat din Bu­zău.

,,În conformitate cu prevederile Legii concu­renței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței. Autoritatea de concurență va evalua această operațiune  în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege’’, arată autoritatea de concurență.

MaxBau Materiale face parte din grupul Telemos Capital și are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcții și al echipamentelor sanitare.

MaxBau Materiale este distribuitor de materiale de construcții, înființată în septembrie 2018 în urma colaborării dintre Telemos Capital, fond de investiții din Marea Britanie, și Ascenta Ma­nagement, companie de management de investiții din România. Compania are peste 90 de angajați în cele șase depozite (București, Brașov, Cluj, Suceava, Craiova și Galați).

Filiala buzoiană Dagmat activează, de asemenea, în domeniul distribuției de materiale de construcții, fiind înființată în anul 2007. În 2020, afacerile Dragmat SRL însumau 61 milioane de lei. Dragmat SRL  este una dintre cele 192 de firme din Buzău cu activitate în domeniul materialelor de construcții. Potrivit termene.ro, această societate este deținută de către antreprenoarea Nicoleta Dumitriu.

În 2020, MaxBau a raportat o cifră de afaceri de 110,9 milioane de lei. Condusă de o echipă cu experiență de management în domeniu de peste 25 de ani, compania își dorește să ajungă în următorii cinci ani la acoperire națională, cu zece depozite și o cifră de afaceri de peste 100 miliarde de euro.

Articole similare