Cine este polițistul de onoare al județului Buzău și cum și-a ajutat colegii să rezolve două cazuri complicate

Agentul șef Ionuț Paraschiv, din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Buzău, este “Polițistul de onoare al județului Buzău”. „El este criminalistul care prin flerul, intuiția desăvârșită prin muncă și ani de experiență, a venit în sprijinul soluționării celor mai importante cazuri din ultimul an„, transmite IPJ Buzău.
Unul dintre ele este un dosar de braconaj de la începutul lunii februarie și în care sunt cercetați 3 constănțeni și un buzoian. Polițistul, care nu este specializat în cercetare la fața locului dar participă la cercetări din pasiune și din dorința de a-și ajuta colegii la soluționarea unor cazuri complexe, a identificat atunci o labă de urs ascunsă în frunziș.
De asemenea, tot flerul agentului șef Ionuț Paraschiv a condus la rezolvarea unui alt caz de braconaj din zona Ciuta, făcut public cu câteva luni în urmă. Atunci, în polițiștii de la Arme au găsit la percheziții 2 arme vechi însă polițistul care a făcut la fața locului mai multe fotografii a observat într-un perete un cui cu capătul argintiu. Așa și-a dat seama că acel cui era bătut acolo de curând și a propus colegilor să verifice. Așa s-a descoperit în spatele unui perete fals un adevărat arsena de arme de vânătoare.
Totodată, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase i-a fost oferită “Placheta de Onoare a Poliției Române”, distincție acordată de Inspectoratul General al Poliției Române pentru rezultatele structurii. Distincțiile au fost acordate în contextul Zilei Poliției Române.
Cu această ocazie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 2 ofițeri și 10 agenți de poliție.
Au mai fost avansați la termen, în gradul profesional următor, 30 de ofițeri și 68 de agenți de poliție.