Economic

Cinci idei de cadouri personalizate indiferent de ocazie

La orice aniversare, sărbătoare în familie sau petrecere alături de colegii de birou, cadourile sunt întotdeauna prezente. Iar dacă vrei să îi impresionezi pe cei dragi cu un cadou original, îți recomandăm să optezi pentru unul personalizat. Acesta poate fi gravat, pictat sau poate conține o fotografie specială, care îl va face să fie cu totul unic. Iar dacă ai nevoie de inspirație, iată câteva idei de cadouri personalizabile de la inpride.ro.

Căni personalizate

O cană personalizată poate fi un cadou simpatic și potrivit pentru orice ocazie, cum ar fi o aniversare, o promovare, o petrecere la birou sau o sesiune de Secret Santa alături de prieteni. O cană cu fotografia celor dragi, cu un mesaj hazliu sau cu un citat motivațional poate aduce zâmbetul pe chipul oricui, deoarece este un cadou foarte personal. Așa că dacă vrei să îți surprinzi părinții cu un cadou original, le poți oferi în dar un set de căni personalizate cu un mesaj emoționant. Cu siguranță vor savura cafeaua de dimineață cu și mai multă plăcere, având o cană personalizată. În plus, studiile au demonstrat că design-ul cănii din care ne consumăm lichidele, ne poate influența starea. Așa că dacă te gândești să personalizezi o cană, încearcă să fii cât mai creativ și să alegi un mesaj optimist.

Tricouri personalizate

Tricourile personalizate sunt un cadou ideal pentru prietenii tăi, mai ales pentru cei care îți doresc să iasă din tipare. În ultimii ani, tricourile cu mesaje au devenit din ce în ce mai populare și sunt o alegere ideală pentru persoanele care au ceva de spus, dar și pentru cele care își doresc să se facă remarcate. Tricourile sunt piese vestimentare extrem de versatile și pot fi purtate într-o varietate de combinații, pentru că pot fi integrate atât în ținute sport, cât și în ținute casual sau smart-casual. Așa că dacă alegi să oferi în dar un tricou personalizat, poți să fii sigur că persoana care îl va primi va fi extrem de bucuroasă. Alege un tricou cu un mesaj amuzant, cu o fotografie care să aibă o semnificație aparte sau cu o serie de versuri dintr-o piesă preferată.

Șort personalizat

Ai în familia ta un adevărat Masterchef? Poate că ar fi momentul să îi lauzi aptitudinile culinare și să îi oferi în dar un sorț personalizat cu numele acestuia sau cu titulatura de super-chef. De asemenea, poți personaliza șorțul de bucătărie și cu diferite simboluri culinare, cu o fotografie de familie sau cu mesaje amuzante – cum ar fi „Bucătărie de 3 stele Michelin”, „Domnul Grătărescu”, „Campioana cozonacilor”, „Bucătar iscusit”, „Sărută bucătăreasa”, etc.

Perne personalizate

Din seria cadourilor personalizate fac parte și pernele personalizate, care sunt o alegere ideală pentru o aniversare de cuplu, o zi de naștere sau pentru un cadou de sărbători. Pernele personalizate pot înlocui cu succes pernele decorative de pe canapeaua din living, oferind în același timp și un plus de valoare sentimentală. Le poți personaliza cu paiete, cu fotografii, cu fulgi sau blăniță, sau chiar și cu desene, special pentru cei mici.

Bijuterii personalizate

În ultimii ani, bijuteriile personalizate au devenit din ce în ce mai populare, iar acestea sunt un cadou inedit, atât pentru cupluri, cât și pentru părinți. Așa că dacă prețuiești cu adevărat pe cineva, îi poți demonstra acest lucru, oferindu-i în dar o bijuterie personalizată. Spre exemplu, poți opta pentru un colier cu pandantiv personalizat, care să cuprindă mesajul „Te iubesc”, sau pentru un inel gravat cu inițialele persoanei iubite.

Cadourile personalizate sunt cea mai bună soluție atunci când îți dorești să îi surprinzi pe cei dragi. Un astfel de cadou are o valoare sentimentală mult mai mare, pentru că este legat de experiențe comune, de amintiri frumoase și de momente speciale. Tu ce idee de cadou de personalizat ai?

 

Articole similare