Actualitate

Cerșetori „surzi”, săltați din zona Carrefour

Filiala buzoiană a Asociației Surzilor din România (ANSR) anunță că, zilele trecute, cu ajutorul polițiștilor din cadrul IPJ Buzău, au fost prinse două femei care pretindeau a fi surde și apelau la mila trecătorilor pentru a strânge fonduri. Acestea acționau în jurul și în interiorul centrelor comerciale din municipiu. Ajunși la fața locului, polițiștii buzoieni au depistat și alte persoane aflate într-o mașină din apropiere, care par să fi acționat împreună cu bănuitele, iar oamenii legii i-au condus pe toți la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, în vederea audierii.

„ANSR – Filiala Buzău, va informează că ieri, 29 aprilie 2023, cu ajutorul Poliției Române, s-a reușit prinderea a două persoane de sex feminin care apelau la mila publicului în parcarea unui centru comercial, precum și în incinta acestuia, dându-se drept persoane surde. Persoanele au fost reținute alături de alte persoane care se aflau într-o mașină aflată în parcare și au fost conduse la sediul IPJ Buzău, unde au fost audiate, urmând a se dispune măsurile legale, cel mai probabil întocmindu-se dosar penal pentru înșelăciune”, anunță ANSR Buzău.

Asociația Surzilor din România, filiala Buzău, face apel la cetățeni să nu dea curs acestor solicitări, deoarece organizația nu desfășoară astfel de campanii de strângere de fonduri. Cei ce doresc să facă un bine sunt îndemnați să solicite documente justificative pentru sumele donate, din care să reiasă datele de identificare ale organizației. „Vă rugăm să nu dați curs solicitărilor de acest gen. ANSR – Filiala Buzău nu desfășoară astfel de campanii de strângere de fonduri. Dacă doriți să donați către orice caz umanitar, solicitați legitimația și chitanța pentru suma donată. Pe aceste documente trebuie să regăsiți datele de identificare oficiale”, mai transmite ANSR, filiala Buzău.

Nu este prima oară când filiala buzoiană face astfel de precizări, reprezentanții acesteia trăgând semnale de alarmă și în urmă cu câteva luni, când în centrele comerciale și în supermarketurile buzoiene au fost raportate cazuri de persoane care cereau bani în numele asociației.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker