miercuri, 12 august 2020

Centrul a decis: Conservatorul Gheoghe Vlase, în sondajul USL pentru Primărie

Candidatul Doctorului, Valeriu Ungureanu, a fost eliminat de cei de la Bucureşti
Senatorul Ion Vasile, liderul interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, a pierdut o bătălie în interiorul formaţiunii sale politice, bătălie tranşată, însă, de şefii de la Bucureşti. Aceştia au decis ca reprezentantul conservatorilor în sondajul de opinie intern al Uniunii Social-Liberale care va stabili numele candidatului comun la Primăria Buzău să fie fostul preşedinte interimar Gheorghe Vlase, cel pe care înscrierea în P.C. a senatorului Ion Vasile l-a coborât pe locul al doilea în ierarhia organizaţiei locale. Aceasta, în ciuda faptului că senatorul Ion Vasile l-ar fi preferat pe singurul pesedist de vază care l-a urmat în Partidul Conservator, respectiv pe fostul prefect Valeriu Ungureanu.

Aşadar, în sondajul intern al U.S.L. vom avea, în cursa pentru desemnarea candidatului unic la funcţia de primar al municipiului Buzău, pe actualul deţinător al funcţiei, social-democratul Constantin Boşcodeală, şi pe conservatorul Gheorghe Vlase. În acest sondaj nu va fi încris, însă, niciun candidat liberal, iar deznodământul poveştii nu este greu de anticipat.
În aceste condiţii, zvonurile privind dizgraţia în care ar fi căzut, şi în faţa conducerii naţionale a Partidului Conservator, liderul pe judeţ, senatorul Ion Vasile, par a fi întemeiate, căci, zic aceiaşi „zvonaci rău-intenţionaţi”, acestuia nu i s-ar permite nici apariţiile publice în conferinţele de presă, întrucât el nu se poate abţine să-i atace pe foştii tovarăşi pesedişti din U.S.L., totul asezonat cu un discurs foarte asemănător cu al unui reprezentant al coaliţiei guvernamentale.

loading...
error: Content is protected !!