Actualitate

Ce trebuie sa faci pentru a obtine permisul de conducere

In sfarsit te poti bucura de libertatea de a conduce o masina, dorinta pe care o ai probabil inca de la inceputul anilor de adolescenta. Dar, pentru a obtine permisul auto, nu este suficient doar sa ai 18 ani, o masina si pasiune pentru condus. Inainte de a putea da testul teoretic si practic, trebuie sa indeplinesti cateva conditii si sa urmezi cativa pasi. Iata care sunt conditiile:

Trebuie sa ai minimum 18 ani impliniti. Dar, daca esti nerabdator, poti incepe scoala de soferi cu cel mult 3 luni inainte de majorat. Aceasta optiune iti ofera posibilitatea de a avea permis auto atunci cand implinesti 18 ani.

Trebuie sa urmezi si sa finalizezi cursurile unei scoli de soferi. Inscrie-te la o scoala autorizata de soferi si participa la cursurile teoretice si practice. Este foarte important, ca pe langa orele de condus, sa profiti si de cele teoretice pe care ti le ofera scoala. Vei vedea ca sunt foarte utile atunci cand va trebui sa treci de proba teoretica a examenului auto.

Sa fii apt din punct de vedere medical si psihologic. Pentru a te putea inscrie la scoala de soferi, si pentru a obtine ulterior permisul de conducere, trebuie sa promovezi un test psihologic si medical. Medicul iti va testa reflexele, vederea, atentia si autocontrolul, iar testul psihologic iti va testa IQ-ul. La final vei primi o fisa care sa ateste ca esti apt pentru a conduce un autovehicul. Scoala de soferi iti poate recomanda o clinica unde poti efectua aceste teste, sau poti verifica lista de clinici agreate de Politia municipiului in care locuiesti.

Ce trebuie sa faci inainte de examenul auto

Pentru a te asigura ca promovezi examenul teoretic, trebuie sa citesti cu atentie o carte de legislatie rutiera. Pentru a retine mai usor informatiile necesare, poti citi Codul rutier mura in gura, care este un ghid simplificat pentru obtinerea permisului auto la orice categorie. Dupa ce retii notiunile de legislatie, prim-ajutor, mecanica, contraventii, infractiuni, pedepse, etc., poti incepe sa rezolvi chestionare auto. Chestionarele auto sunt foarte utile si o metoda comuna de a invata pentru examenul teoretic, dar este important sa le rezolvi doar dupa ce te familiarizezi cu codul rutier.

Pentru proba practica, vei efectua ore de condus cu instructorul auto, care te va invata tot ce trebuie sa stii despre regulile din trafic, parcarea autovehiculului, functionalitatea si manevrabilitatea masinii. Sunt obligatorii 30 de ore de condus pentru permisul de categoria B, dar daca te simti nesigur, sau daca instructorul considera ca nu esti pregatit, poti achizitiona ore suplimentare. Atat in cazul examenului teoretic, cat si in cazul probei practice, este important sa nu te inscrii la examen daca nu primesti punctaj bun la chestionarele pe care le rezolvi, sau daca nu te descurci bine in trafic.

Acte necesare pentru examenul auto. Ai nevoie de cazier judiciar valabil, fotografii tip permis de conducere, copie dupa actul de identitate, diploma de studii, si chitantele care sa demonstreze ca ai platit taxa de examen auto si contravaloarea permisului de conducere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker