Actualitate

Ce transmite compania Green WEEE cu privire la incendiul de marți de la punctul de lucru pentru reciclarea deșeurilor din zona industrială

Reprezentanții firmei de reciclare a deșeurilor anunță o anchetă internă care se va derula în paralel cu cea efectuată de autorități pentru a stabili contextul în care s-a putut declanșa  incendiul de ieri, care a creat pagube, fiind incendiate produsele depozitate pe o suprafață de 6000 metri pătrați și care a mobilizat forțe importante pentru lichidarea lui.

Despre evenimentul nefericit de ieri, reprezentanții firmei au transmis un comunicat de presă în care anunță că: „focul a pornit pe platforma pentru depozitarea carcaselor de frigidere provenite din deșeu tehnologic, activitatea de depozitare desfășurându-se în deplină conformitate cu legislația în vigoare.

Cauza probabilă a incendiului o reprezintă apariția unor scântei mecanice izbucnite în timpul operării unui utilaj. Alături de investigația autorităților, am demarat și noi o anchetă internă pentru a înțelege cu exactitate contextul și cauzele producerii incidentului, astfel încât să luăm măsurile necesare pentru a împiedica pe viitor astfel de situații.

La declanșarea incendiului, toate procedurile de siguranță au fost respectate în mod corespunzător și nicio persoană prezentă pe platformă nu a fost rănită. Ca urmare a incendiului, a fost afectată o cantitate de aproximativ 300 de tone de carcase de frigidere provenite din deșeu tehnologic, întinse pe o suprafață de 6000 de metri pătrați”.

Reprezentanții firmei de reciclare le mulțumesc salvatorilor care au intervenit rapid și au acționat cu responsabilitate și profesionalism. „Suntem recunoscători echipelor de intervenție prezente la fața locului, care au acționat cu maximă promptitudine și responsabilitate pentru a stinge focul, cât și celor care s-au implicat și au oferit ajutorul în această situație. Vom face tot ceea ce este necesar a preveni pe viitor astfel de situații”, au comunicat reprezentanții firmei de reciclare..

În continuare, reprezentanții companiei Green WEEE spun că se află în dialog cu autoritățile locale și își oferă oferim sprijinul pentru finalizarea investigațiilor în curs.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker