Sport

Ce a spus antrenorul Valentin Stan după Metalul-Reșița

„Ajungem să ne întrebăm dacă nu mai știm fotbal…”

Partida dintre CSM Reșița și Metalul Buzău a fost din nou umbrită de decizii controversate de arbitraj, luate în mod repetat în favoarea echipei gazdă. Deși duelul era unul important pentru ambele formații, centralul Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova – Dolj) a avut un meci slab, cu hotărâri care au inflamat banca buzoiană și au influențat cursul jocului.

Gazdele au beneficiat de un penalty acordat mult prea ușor, după o cădere teatrală a lui Nicu Modan, în timp ce primul gol al reșițenilor a venit în urma unei faze contestate vehement de buzoieni, care au reclamat un fault în atac asupra portarului.

După meci, frustrare, dar și realism, din partea lui Valentin Stan. Antrenorul a detaliat la conferința de presă toate aceste aspecte, dar și propriile nemulțumiri legate de jocul echipei. Stan nu a ascuns faptul că echipa lui nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, mai ales pe un teren dificil și într-un duel extrem de fizic. Deși tehnicianul a transmis că nu dorește să pună înfrângerea exclusiv pe seama arbitrajului, nemulțumirea este evidentă: „A fost un meci pe care l-am început prost și știam că ne așteaptă o partidă dificilă cu Reșița, mai ales din cauza stării terenului. Noi nu suntem o echipă cu o capacitate fizică nici măcar la nivel mediu al Ligii 2, iar un teren bun, pe care să putem juca mingea jos, ne-ar fi avantajat. Reșița a fost mai bună decât noi și s-a implicat mult mai hotărât în dueluri. Nici ei nu au încercat construcția pe un astfel de teren, preferând mingi lungi și diagonale, însă s-au adaptat mai repede și au fost mai puternici în confruntările fizice. În mare parte, toate duelurile – atât ale noastre, cât și ale lor – au fost câștigate de Reșița. Felicitările pentru victoria lor sunt sincere.

Totuși, nu pot să nu menționez faza primului gol, când a fost un fault clar asupra portarului nostru, indiferent de explicațiile pe care le poate oferi arbitrul. Ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva nu mai știm fotbal sau nu mai știm cum să interpretăm o fază. Nu vreau să continui prea mult pe acest subiect, fiindcă ar însemna să analizez și jocul nostru, iar adevărul este că nu am jucat. Nu am reușit să ne adaptăm la starea terenului la fel ca cei de la Reșița și ar fi trebuit să oferim o ripostă mult mai bună.

Chiar dacă am evoluat cu un om în plus, acest lucru nu s-a văzut deloc. Reșița a gestionat foarte bine repriza a doua, exact cum ar trebui să o facă o echipă aflată într-o astfel de situație: pragmatic, la rezultat. Felicit Reșița pentru victorie”, a declarat tehnicianul buzoian

Cu un final de an tot mai complicat și presiune crescândă în clasament, Metalul Buzău va trebui să lase rapid în urmă dezamăgirea de la Reșița și să se concentreze pe următoarele dueluri, unde punctele devin vitale.

Articole similare