Ce spun reprezentanții DGASPC despre cele trei angajate infectate cu Covid 19

Astăzi, Direcția de Sănătate Publică a raportat trei cazuri de infectări în rândul personalului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Reprezentanții instituției spun că s-au luat măsuri pentru plasarea în carantină a colegilor celor trei persoane: „În urma testării periodice a personalului din unitățile rezidenţiale de asistență socială, un număr de trei angajați din cadrul a două centre destinate copiilor au fost confirmați pozitiv COVID 19. Șase persoane angajate ale centrelor respective, colegi de tură, au fost plasate in izolare la domiciliu”.
La nivelul centrelor se realizează în continuare triajul personalului la intrarea în tură, spun reprezentanții instituției care în continuare organizează desfășurarea acţiunilor de igienizare şi dezinfectare a spaţiilor şi a obiectelor, la nivelul fiecărei structuri fiind aplicate recomandările Direcției de Sănătate Publică Buzău. „Se menține aplicarea tuturor masurilor de prevenire și protecție a beneficiarilor și a personalului specifice pentru aceasta perioadă”, transmit reprezentanții DGASPC Buzău.
În prezent, niciun beneficiar şi niciun angajat nu prezintă simptome, starea de sănătate a acestora este monitorizată permanent, orice modificare urmând a fi comunicată imediat Direcţiei de Sănătate Publică Buzău.



