Administrație

Ce se întâmplă cu dalele montate strâmb pe trotuare

La începutul lunii martie, primarul Toma aborda subiectul delicat al dalelor montate greșit pe trotuarele în reabilitare, spunând că buzoienii sunt îndreptățiți să fie nemulțumiți, dat fiind că starea acestora este deplorabilă, iar mersul pe jos a devenit o provocare. Edilul mai spunea atunci că nu așa a fost înțelegerea cu firma care se ocupă de reabilitare, dar că diriginitele de șantier a făcut o treabă de mântuială.

Primarul a declarat că nu va achita contravaloarea lucrării până când lucrurile nu vor fi așa cum trebuie, iar responsabilul a fost înlocuit. „Oamenii au văzut, am văzut și eu, și am luat decizia în consecință. Am oprit lucrarea, am cerut să remedieze, dar a venit iarna. Dar nu s-a plătit nimic, oamenii au pe unde circula, nu e problemă. Se mai mișcă (pavelele, n.r.), nu au fost puse pe linie, se întâmplă (…) I-am chemat pe austrieci, nu mă joc cu chestiile astea. A venit un alt șef la unitatea din Buzău și le-am spus că nu plătesc nimic până nu se remediază tot. Lucrarea va fi așa cum trebuie, nu voi face plăți până când nu va fi de calitate”, a spus primarul  la Focus TV.

Austriecii de la Strabag, firma responsabilă de lucrări, spun că vor remedia problema dalelor strâmbe, iar după Sărbătorile de Paște vor lua la mâna fiecare plăcuță montată greșit și le vor reașeza sau le vor înlocui, acolo unde este cazul. Între timp, lucrările continuă conform graficului pe celelalte artere majore din oraș, pe unele fiind reluate, iar pe altele abia începute, în speranța că nu vor mai apărea probleme care să întârzie termenele de finalizare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker