Ultimul număr al „Scînteii Tineretului” înainte de prăbușirea regimului, cel apărut în urmă cu fix 36 de ani, pe 21 decembrie 1989, combină relatarea ceremonială a revenirii lui Nicolae Ceaușescu din Iran și a „prieteniei între popoare” cu un decret de tip excepțional pentru Timișoara, o campanie agresivă de culpabilizare a protestelor, promisiuni de creșteri economice de „7-8 la sută” și „9-10 la sută”, telegrame industriale încărcate de cifre și, pe fond, texte bugetare și agricole marcate de ideea reducerii consumului, a „reducerii cheltuielilor materiale” și a înlocuirii motorinei cu tracțiune animală.
Nicolae Ceaușescu revenise intempestiv în țară, dintr-o vizită oficială în Iran, pe fondul izbucnirii revoltei de la Timișoara, iar ultimul număr al ziarului de stat „Scînteia Tineretului”, din 21 decembrie 1989, deschidea în forță, cu relatări despre această deplasare, fără detalii concrete, ci doar cu formule despre „prietenia între popoare”, „pacea în lume” și „neproliferarea armelor nucleare”.
Condamnarea revoluției de la Timișoara
Pe fond, ediția mai cuprindea decretul privind instituirea stării de necesitate în județul Timiș, o campanie propagandistică de mobilizare „în jurul partidului și al tovarășului Nicolae Ceaușescu”, relatări din marile întreprinderi, un text despre Planul național pe 1990, telegrame economice triumfaliste, articole agricole axate pe reducerea consumului de carburanți și dezvoltarea tracțiunii animale.
Cea mai mare parte a ediției este construită ca o replică propagandistică la evenimentele de la Timișoara. Titlurile afirmă că „toți tinerii țării, împreună cu întregul popor, se pronunță cu hotărîre neclintită, cu înaltă răspundere patriotică pentru apărarea independenței, suveranității și integrității țării”. Cuvîntarea rostită în seara de 20 decembrie de Nicolae Ceaușescu la radio și televiziune este descrisă ca fiind urmărită „cu vie emoție, cu profund interes și deplină aprobare” de „oamenii muncii de pe întreg cuprinsul țării”. Ziarul susține că, după difuzare, „numeroși oameni ai muncii au ținut să dea glas, în cadrul unor adunări desfășurate în ateliere și secții de producție, deplinei adeziuni față de poziția și ideile exprimate de tovarășul Nicolae Ceaușescu”.
Protestele de la Timișoara sunt prezentate sistematic ca o operațiune ostilă: „condamnabilele acțiuni cu caracter terorist, net fascist, provocator de la Timișoara”, cu „scopul fățiș de a provoca dezordini, în vederea destabilizării situației politice și economice din țară, dezmembrării teritoriului național, opririi cursului dezvoltării socialiste a României”. Chemarea dictatorului communist este sintetizată drept „chemarea fierbinte (…) la acțiune hotărîtă, în deplina unitate, pentru apărarea marilor realizări obținute în anii socialismului”, iar „milioanele de cetățeni” sunt descrise ca înțelegînd că „cel mai bun răspuns ce poate fi dat acestor încercări (…) este munca unită, plină de abnegație și devotament”.
Printre texte apare și „Legea Planului național unic de dezvoltare economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1990”, care, la nivel declarativ, vorbește despre „sporirea bazei energetice și de materii prime, modernizarea ramurilor economiei, valorificarea resurselor refolosibile, creșterea eficienței economice”. Se afirmă că „produsul social urmînd să crească cu 7-8 la sută, iar venitul național cu 9-10 la sută”, iar „volumul comerțului exterior urmează a se dezvolta într-un ritm de 11,2 la sută, ponderea exportului și ritmul de creștere al acestuia urmînd să le devanseze substanțial pe cele ale importului”. În plan concret, însă, textul e străbătut de ideea reducerii cheltuielilor și a consumului de resurse, în cheie de austeritate: se vorbește de „folosirea eficientă a fondurilor de investiții”, de „reducerea substanțială a ponderii lucrărilor de construcții în totalul investițiilor” și de „25 lei reducere a cheltuielilor la 1.000 lei producție marfă în industria republicană”. Modernizarea este formulată în termeni de restrîngere și comprimare de costuri, pe fundalul unei economii deja puternic raționalizate.
Reîntoarcerea la căruța cu cai și boi
Din județe, ziarul publică telegrame care anunță îndeplinirea planului la nivel local, dar și aici mesajul este legat de stoarcerea suplimentară de resurse.
Secțiunea agricolă este explicit centrată pe reducerea consumului de carburanți și „reducerea cheltuielilor materiale”, prin dezvoltarea transportului cu tracțiune animală. Ziarul explică faptul că „reducerea cheltuielilor materiale, dar mai ales a consumului de carburanți necesar efectuării în perioadele optime a lucrărilor din agricultură impune, în continuare, dezvoltarea transportului cu tracțiune animală prin creșterea numărului de atelaje și animale de muncă”. În județul Buzău, numărul atelajelor crescuse „cu 784”, ajungînd „la 6.850”, iar autorul evocă „herghelia de la Rușețu, care a omologat rasa cabaline Semigreul Românesc, cal de tracțiune cu un randament extraordinar”. Se subliniază că acest cal, „înhămat la căruță”, la 3 ani, „poate tracta la pas pe un drum de pămînt și distanța de 10 km o greutate de 2.000 kg”. În contrapondere la utilajele motorizate, se afirmă că numeroase cooperative agricole folosesc un număr mare de atelaje și realizează transporturi „cu costuri efective de 1,78-2,42 lei pe tonă-km, față de 3,43-3,55 lei pe tonă-km în cazul mijloacelor auto”. Textul indică direcții de acțiune pentru viitor: „creșterea numărului atelierelor proprii”, „crearea spațiilor de adăpostire și îngrijire pentru animalele de muncă”, „asigurarea unor rații furajere echilibrate”, precum și „asigurarea în fiecare cooperativă agricolă a cel puțin 50 de atelaje, ca să se efectueze minimum 50 la sută din volumul de transporturi din campania de vară și 25 la sută din cea de toamnă”.
Astfel, în plină criză economică, articolul prezintă întoarcerea la transportul cu cai și boi ca soluție modernă și eficientă de reducere a consumului de carburant. (Preluare Profit.ro)
