Administrație

Ce primării din județ au intrat în grevă

Întrucât se consideră duși cu zăhărelul de guvernanți în ceea ce privește rezolvarea problemei salarizării, angajații din peste 800 de primării au început luni greva de avertisment, cu blocarea activității câte două ore pe zi, plus tergiversarea rezolvării tuturor documentelor. De asemenea, sindicaliștii  din primării avertizează că vor trece și la grevă generală.

Vom aștepta împreună cu tot satul mijlocul lunii aprilie, <ca să evaluăm execuția bugetară la primul trimestru>, cum ne amăgește Guvernul. Orice lucrare, cerere, adeverință sau altă atribuție a primăriilor comunelor nu va mai fi rezolvată pe loc, cum suntem obișnuiți, ci în termenul maxim legal, de regulă 30 de zile”, este anunțul făcut de Sindicatul Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), ai cărui reprezentanți au mers și la Guvern să-i anunțe pe decidenți de pasul lor. Demersul sindicatului este semnat de aproximativ 10.000 de bugetari din 813 primării de comune.

Dacă chiar nu suntem înțeleși, vom intra în greva generală, când decidem noi. Poate fi în vârful campaniei de eliberare a adeverințelor pentru subvențiile APIA. Sau, la fel de bine, în <Săptămâna Mare> a alegerilor, începând cu 3 iunie, ca să vedem și noi cum se desfășoară legal votul în jumătatea rurală din țară, fără listele electorale din secțiile de votare, liste pe care numai noi le putem semna, potrivit legii. Suntem uitați cu salariile în anul 2021, în timp ce serviciile publice din responsabilitatea și cofinanțarea noastră directă (educație, sănătate și asistența socială) au fost aduse prin ordonanțe de urgență la nivelul din decembrie 2023 plus 15-20 la sută”, arată SCOR.

Sindicaliștii din SCOR au mai făcut o grevă de avertisment pe 31 ianuarie, dar Guvernul a dezamorsat conflictul prin promisiunea, la 1 februarie, că în două săptămâni Executivul va căuta surse de finanțare și să pregătească o mărire salarială pentru bugetarii din primăriile de comune și orașe. Ulterior, guvernanții i-au tot amânat cu un răspuns clar privind mărirea, fiindu-le cerută sindicaliștilor mai multă răbdare, până în aprilie, când are loc analiza execuției bugetare pe primul trimestru.

„Unii amânați, alții finanțați”

Potrivit SCOR, efortul bugetar pentru măririle solicitate sunt de 315 milioane lei. De altfel, angajații din primării reproșează Guvernului că exact după ce le-a transmis că trebuie să aștepte execuția bugetară, pe 7 martie, Executivul a acordat majorări salariale în alte domenii de activitate, impactul total al acestora fiind de 2,3 miliarde lei, adică de șapte ori mai mare față de solicitarea celor din teritoriu, conform notificării puse pe masa Cabinetului Ciolacu. Decizia finală privind declanșarea grevei generale va fi luat[ pe 23 martie, după cinci zile de oprire parțială a muncii.

Județele cu cele mai multe primării care au angajați în grevă sunt Iași (48 de primării), Arad (36 de primării), Călărași (34 de primării), Mureș (33 de primării), Vaslui (32 de primării), Cluj (29 de primării) și Bihor (28 de primării). În județul Buzău au fost în grevă sindicaliștii din 28 primării: Beceni, Berca, Brăești, Bozioru, Cislău, Colți, Cilibia, Cernătești, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliștea, Gălbinași, Largu, Lopătari, Luciu, Movila Banului, Mihăilești, Merei, Padina, Poșta Câlnău, Pârscov, Râmnicelu, Racovițeni, Săpoca, Topliceni, Vadu Pașii, Ulmeni, Unguriu, Vernești și Ziduri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker