Actualitate

Ce planuri are conducerea DGASPC pentru eficientizarea activității instituției

Activitatea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău este apreciată la nivelul conducerii Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), chiar de către Maria Mădălina Turza, președintele instituției, care relatează depre o întâlnire pe care a avut-o, în urmă cu câteva zile, cu directorul general al DGASPC Buzău, Loredana Dorobanțu, când aceasta din urmă i-a prezentat un raport informal cu privire la activitatea din Buzău.

Directorul Loredana Dorobanțu i-a făcut cunoscut președintelui ANDP­DCA preocupările privind  decizia de restructurare a unui Centru pentru adulți prin atragerea de  fonduri externe, dar și despre progresele mari pe care le-a obținut  pe zona de copii, despre reorganizarea managementului de caz și despre vaccinare și Covid-19.

„Cu mare bucurie m-am întâlnit astăzi (n.r., 28 februarie) cu Loredana, așa cum îi spun eu, în fapt este directorul DGASPC Buzău. A venit să-mi spună cu emoție că, din proprie inițiativă, a scris un mare proiect de finanțare, pe care l-a și câștigat din fonduri externe private și urmează să restructureze un Centru de adulți cu dizabilități. Pentru că ea <nu mai poate să aștepte>. Am vorbit despre progresele mari pe care le-a făcut pe zona de copii, despre reorganizarea managementului de caz și despre vaccinare și Covid-19”, a relatat Maria Mădălina Turza după discuția purtată cu directorul general al DGASPC Buzău

,,Am vaccinat tot rezidențialul”

Din aceeași sursă aflăm că în instituția buzoiană s-a încheiat și vaccinarea personalului. ,,Am vaccinat tot reziden­țialul, doamna președinte!”, i-a spus directorul președintelui, după ce i-a mai relatat și despre alte demersuri întreprinse pentru buna funcționare a instituției. „Mi-a povestit despre orele lungi de alergat între diferitele instituții, despre echipe trimise în teren, despre zbaterile ei interioare legate de soluții ce variază de la lemnele de foc (!) pentru căldură, până la punerea sub interdicție”, a mai povestit președintele Maria Mădălina Turza .

O mână de ajutor pentru perfecționare

Directorul DGASPC Buzău a mai vorbit și despre interesul legat de perfecționarea personalului și despre parteneriatele cu societatea civilă pentru creșterea performanței. Iată ce spune președintele ANDPDCA despre această preocupare pentru învățarea continuă: „<Am luat Convenția, doamna președinte, și le-am spus colegilor: trebuie să învățăm! Trebuie să ne apucăm de lucrurile grele>. Am privit-o câteva secunde. Nu e greu să vezi când un om vrea să facă, dar și mai important este atunci când are tăria să ceară sprijin pentru învă­țare. <Am cerut sprijin de la Salvați Copiii pentru formarea psihologilor, vrem să învățăm de la CRJ (Centrul de Resurse Juridice, n.r.) partea asta care nu-mi dă pace, cu punerea sub interdicție. Va fi greu, dar trebuie să facem!>. Am vorbit mult despre traumă și le-am sugerat un parteneriat cu Institutul Traumei. Pentru că au un grup problematic de copii. Mai sunt multe de făcut, dar când ai bună credință și determinare, lucrurile se întâmplă”, a mai spus Maria Mădălina Turza, președinte al ANDPDCA.

Din această discuție au rezultat și alte concluzii pe care președintele ANDPDCA spune că le-a luat în calcul pentru că, puse în aplicare, ar putea da o altă dinamică lucrurilor din sistemul de protecție: „Așa cum spunea și Loredana,  într-adevăr, avem în față un drum de reformă greu, dar posibil. Așa cum am promis, voi demara discuțiile cu Ministerul Sănă­tății pentru un nou serviciu destinat situațiilor de dizabilitate severă. Absolut necesar în sistem. Ping-pongul între spitalele de psihiatrie, centrele sociale și familiile depășite de situație nu mai poate trena la nesfârșit”, a mai spus Maria Mădălina Turza.

A doua zi după întâlnirea cu Loredana Dorobanțu, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Maria Mădălina Turza, a fost schimbată din funcție din motive de „algoritm politic”. Astfel că proiectele de la Buzău vor avea nevoie de susținerea noii conduceri ANDPDCA, care sperăm să se dumirească asupra lor înainte de a fi, la rândul ei, schimbată.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker