Politic

Ce le-a spus Ciucă primarilor liberali din Buzău

Preşedintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, vineri, cu primarii PNL din Buzău şi a discutat despre problemele comunităţilor pe care aceștia le conduc. Primarii i-au atras atenţia asupra întârzierii unor proiecte şi programe.

„M-am întâlnit cu membrii Partidului Naţional Liberal din trei organizaţii importante: Brăila, Galaţi şi Buzău. M-a bucurat deschiderea cu care mi-au vorbit primarii şi sinceritatea cu care au spus care sunt problemele comunităţilor pe care le administrează: proiecte sau chiar programe întârziate, birocraţie excesivă, lipsă de personal, salarizare inadecvată sau constrângeri nejustificate în aplicarea unor regulamente”, a scris, vineri seară, pe Facebook, preşedintele PNL.

Acesta afirmă că va avea uşa deschisă pentru aleşii locali, împreună cu care va ncerca să rezolve problemele comunităţilor. „În calitate de prim-ministru, mi-am asumat responsabilitatea de a demara cât mai multe proiecte, în timpul cel mai scurt. Acestea se vor adresa, în principal, dezvoltării comunităţilor locale şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. Până la sfârşitul lunii mai vom organiza o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali, pentru a discuta despre proiecte, programe, axe de finanţare, toate atât de necesare. Îmi doresc să găsim împreună soluţii, dar am nevoie de sprijinul tuturor liberalilor pentru a termina ce am început si pentru a demara proiecte care sa scoată România din criză”, a mai transmis Ciucă.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker